După ce Nicuşor Bancu a suferit o ruptură de ligamente încrucişate şi s-a operat în Italia, urmând să rateze restul campionatului, un alt jucător important al Universităţii Craiova, Ştefan Baiaram, a devenit indisponibil pe termen lung.
Accidentat în două rânduri în toamna aceasta, prima dată într-un meci de campionat cu Hermannstadt, la Mediaş, mijlocaşul de 20 de ani a suferit o recidivă la meciul din Cupa României, cu FC Argeş, şi a ratat ultimele două partide din 2022. După ultimele investigaţii, accidentarea s-a dovedit mai gravă decât se credea, Baiaram urmând să rămână în afara terenului o lungă perioadă.
Internaţionalul de tineret şi-a petrecut Sărbătorile de iarnă la Paris, unde şi-a celebrat şi ziua de naştere, alături de prietena sa, dar la revenirea în ţară veştile nu sunt deloc unele optimiste, el urmând să absenteze mai mult timp de pe teren.
Universitatea Craiova l-a adus pe Işfan pentru a-l înlocui pe Baiaram.
Universitatea Craiova a perfectat transferul lui Alexandru Işfan, de la FC Argeş, şi în ideea de a compensa absenţa de lungă durată a lui Ştefan Baiaram. Deşi cei doi evoluează în benzi diferite, au acelaşi profil şi ambii sunt jucători „under”. În funcţie de poziţionarea lui Andrei Ivan, ca vârf sau în bandă, Işfan ar putea evolua extremă stânga sau în partea dreaptă, acolo unde l-ar concura pe Alexandru Cîmpanu.
În vara trecută, el a devenit decar al Universităţii Craiova, preluând tricoul de la Ionuţ Vînă.
Mirel Rădoi se declara încântat de progresele făcute de Baiaram, după cel mai bun meci din acest sezon al decarului oltenilor, cel din deplasare cu UTA, în care jucătorul a reuşit o „dublă”, cu care a adus victoria Universităţii Craiova.
Baiaram e foarte bun în duelurile unu la unu, dezechilibrează adversarul, a învățat să atace și spațile și cred că ăsta este plusul cel mai mare din poziția de al doilea atacant. Este și în poziția asta, iar calitatea sa, viteza, poate face diferenţa – Mirel Rădoi
Şi Victor Piţurcă îl consideră pe Baiaram cel mai valoros jucător din lotul Universităţii Craiova şi nu-şi explică de ce ascensiunea sa a întârziat, în ultimii ani.
„Când am plecat, Baiaram era jucătorul cel mai valoros, care venea din urmă. A dispărut o perioadă, n-a jucat, nu știu ce s-a întâmplat. Abia într-un târziu a ajuns să joace, fiind din punctul meu de vedere cel mai valoros jucător din echipă, dar cu accidentări, cu programul prost, programul de pregătire pentru un puști ca el. Ăsta e un motiv foarte important, lotul și valoarea jucătorului”, a spus Victor Pițurcă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER