Cele 4 transferuri cu care Dinamo aspira direct la Champions League! Cristi Borcea dezvăluie numele celor 4 fotbaliști care au jucat la FCSB și cu care s-a înțeles să vină în Ștefan cel Mare: „Eram la Miami și am aflat asta! Atunci am luat decizia”

Cristi Borcea s-a retras în anul 2011 de la Dinamo, atunci când pachetul majoritar de acţiuni de la echipă a fost preluat de Ionuţ Negoiţă.

Fostul finanțator al formației din Ștefan cel Mare a dezvăluit numele celor 4 jucători de la FCSB care au fost extrem de aproape să ajungă la Dinamo.

Cum a ratat Cristi Borcea transferurile a 4 jucători care au evoluat la marea rivală FCSB

Cristi Borcea a dezvăluit că Marius Vizer este cel care l-a sfătuit să renunțe la fotbal, iar asta s-a întâmplat chiar la Miami.

La acea vreme, fostul finanțator de la Dinamo a fost extrem de aproape să aducă patru fotbaliști care au jucat la rivala FCSB, însă mutările nu s-au mai realizat. Borcea a povestit cum a ratat transferurile steliștilor Vlad Chiricheş, Alex Chipciu, Cristi Tănase şi Adi Popa.

„Noi suntem un popor atât de răutăcios, oamenii puternici cum sunt Marius Vizer, naşul meu, Gică Hagi, Ilie Năstase. Când mergi pe stradă cu Nadia, cu Ilie Năstase, se opresc oamenii şi noi nu ştim cum să-i alungăm.

Am fost la atâtea competiţii cu Marius Vizer. În orice colţ, când auzea imnul României, îi dădeau lacrimile. L-am ascultat, am ieşit din fotbal. Eram la Miami şi trebuia să îl luăm pe Chiricheş, Adi Popa, Chipciu, Pârvulescu la Dinamo. În 2011 era. Transferurile astea erau deja făcute.

Era şi Tănase. Să ne batem la campionat. Mai eram doar trei acţionari: eu, domnul Badea şi Săvulescu. Când am ajuns la Miami, după 10 ore, au zis că au hotărât să ia banii de la Pandurii şi să nu îl mai ia pe Chiricheş.

L-am sunat pe Gigi, i-am spus să nu îl piardă pe Chiricheş, că e cel mai bun fundaş din România. Iar din acel moment am spus că vreau să mă retrag. Eram cu Vizer la Miami, mi-a spus să mă retrag din fotbal.

Eram după operaţia pe cord. Şi îmi spune că vreau să mor, combinat cu toate astea… Mi-a dat cel mai tare sfat din viaţa mea pentru că mă implicam… Uite, am fost şi la pensiune, am făcut 5 ani şi ceva, operaţie pe cord…

Pe lângă jucătorii ăştia mai era N’Doye, Niculescu, Dănciulescu, toţi erau. Probabil mergeam în Champions League”, a spus Cristi Borcea, fostul finanțator de la Dinamo, la Fanatik.

Publicat: 25 05. 2024, 14:16
Actualizat: 25 05. 2024, 14:20