Bogdan Mara a dezvăluit că Deian Sorescu, noul jucător al lui FCSB, s-a aflat pe lista celor de la CFR Cluj în vara anului 2022!
Oficialul formației din Gruia a precizat că numele său a fost adus în discuție în perioada de transferuri de la începutul actualului sezon, însă s-a renunțat la idee la momentul respectiv după ce a fost rezolvată mutarea lui Emmanuel Yeboah.
În această iarnă, după ce a sosit și Ermal Krasniqi, de la fosta adversară din Conference League, FK Ballkani, CFR Cluj este total acoperită numeric atât în flancul drept al apărării, cât și în ofensivă pe ambele benzi, astfel că Sorescu nu ar mai fi avut loc.
„Sorescu e un jucător care ne-a plăcut și nouă. Vara trecută ne-am gândit la el. A fost o idee atunci. Acum nu mai e nevoie. Ne-am acoperit. Ni l-am dorit mult pe Krasniqi. La fel cum ni l-am dorit pe Yeboah.
Sorescu nu mai avea unde să joace acum. Fundaș dreapta îi avem pe Manea și pe Braun. În bandă îi avem pe Petrila, Yeboah, Birligea, Krasniqi. Suntem destul de echilibrați”, a declarat Bogdan Mara la Digi Sport.
Deian Sorescu a fost titular la FCSB cu Pogon, fiind trimis de către Mihai Pintilii în banda dreaptă a apărării.
Trecut pe la Dinamo, acolo unde a fost și căpitan înainte de a ajunge la FCSB, în mediul online au apărut poze cu Deian Sorescu din copilărie, alături de jucătorii roș-albaștrilor din 2011, precum Cristi Tănase, Florin Costea sau Bănel Nicoliță.
Cu toate astea, Sorescu susține că nu a avut vreo afinitate către niciuna dintre echipele din România în copilărie.
„Nu, nu am ţinut cu nicio echipă de mic, să spun sincer. Nu am avut o favorită ca şi alţi copii. Dar acele poze au apărut şi în perioada în care am fost la Dinamo… era atunci un trial pentru echipa naţională de juniori şi venise echipa mare a Stelei. Clar, orice copil care vede echipa mare a Stelei, plus fiind şi prieten cu Latovlevici… din aceeaşi zonă… oraş, sat… am vrut să fac poză cu toată lumea. Nu a fost nimic intenţionat”, a spus Deian Sorescu, în cantonamentul din Antalya, la finalul amicalului cu Pogon.
„Da, cu siguranţă (n.r. – dacă va conta în viitorul său că a jucat la Dinamo). Mă aştept la multe gânduri bune, între ghilimele. Dar nu avem ce face, e viaţa de fotbalist, îmi asum şi v-am spus. Acum sunt la FCSB şi voi lupta la această echipă.
(Reporter: A contat în decizia ta şi acel moment de la Mioveni, când te-au dezbrăcat suporterii lui Dinamo?) Clar, da! A contat foarte mult, acolo a fost ultimul meu meci în care am îmbrăcat acel tricou. Dacă mi l-au dat jos, înseamnă că nu am meritat să-l port”, a mai declarat Sorescu la finalul partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER