CFR Cluj a rupt „lacătul” lui Dan Petrescu. Și-a dublat media de goluri marcate, la stadion vin cu 25 la sută mai mulți spectatori și jucătorii sunt încântați | ANALIZĂ
CFR Cluj a uitat total de stilul de joc defensiv cerut de Dan Petrescu, care a adus trofee și rezultate în Europa, dar a fost de multe ori contestat de analiști, de suporteri și chiar de jucători. Echipa din Gruia a fost schimbată radical de Andrea Mandorlini la două luni după numirea antrenorului italian. Sunt schimbări ofensive, care se observă ușor din cifre. Iar aceste schimbări par să bucure jucătorii și spectatorii din Gruia.
Un CFR Cluj cu 20 la sută mai ofensiv
CFR-ul lui Mandorlini are 13 goluri marcate în primele 6 partide din campionat, ceea ce înseamnă o medie de 2,1 goluri marcate pe meci. Vorbim de o echipă cu aproape 20% mai eficientă la finalizare decât în sezonul trecut. Echipa din Gruia a avut o medie de 1,5 goluri înscrise, în sezonul precedent din Superliga României, cu Dan Petrescu pe bancă.
Față de startul sezonului trecut, CFR Cluj stă mai bine și la numărul de puncte. Are 13 după 6 meciuri, față de doar 9 câte avea sezonul trecut în această perioadă.
- Media de spectatori a crescut cu 25%
Întâmplător sau nu, a crescut și numărul de spectatori din Gruia, în mandatul lui Mandorlini. CFR a adunat în primele 3 etape de campionat cu 25% mai mulți spectatori decât în precedentul start de sezon.
În actuala ediție, CFR CLuj a avut o medie de 5.066 de spectatori la primele 3 partide disputate pe teren propriu, în Superligă. În comparație, la primele 3 partide din Gruia în sezonul precedent media a fost de 3.833 de spectatori.
Asta în condițiile în care adversarii au fost la un nivel apropiat, în raport cu interesul pe care îl dezvoltă. În acest an au fost partide cu Poli Iași, Universitatea Craiova și FC Botoșani, iar în sezonul trecut CFR Cluj a început acasă cu Rapid, CS Mioveni și FC Botoșani.
Jucătorii apreciază schimbarea
Jocul mai ofensiv cerut de antrenorul Mandorlini este și pe placul jucătorilor din Gruia. Fotbaliștii care au rămas la echipă după transferurile din această vară au apreciat schimbarea. Birligea a fost primul care s-a declarat încântat că are mai multe ocazii decât în perioada Dan Petrescu. „Să zicem că jocul s-a schimbat în bine. Avem ocazii, nu alergăm așa mult în apărare, ținem mingea, e frumos”, a fost declarația lui Birligea după jocul de la Arad.
Și Ciprian Deac a vorbit despre fotbalul ofensiv pe care și-l dorește acum CFR. „Mister este un antrenor căruia îi place să atace. Cred că nu întâmplător am reușit să marcăm atâtea goluri. Partea rea e că și primim. Acolo trebuie să mai lucrăm, să fim mai concentrați. După cum știți, apărarea îți câștigă campionatul”, a spus Deac, după ultima victorie.
Preferații lui Petrescu nu mai sunt în prim plan
„Amprenta” lui Dan Petrescu a dispărut și din componența lotului la CFR, nu doar din stilul de joc. Echipa e schimbată aproape total. Fotbaliști pe care fostul antrenor i-a cerut în Gruia nu se mai găsesc în planurile lui Mandorlini. Janga, Țîru sau Peteleu nu sunt pe placul italianului, iar Cvek își găsește tot mai greu loc în linia de mijloc. Și lui Deac pare că îi va fi dificil să se integreze în noul sistem, în timp ce Krasniqi a fost de mai multe ori rezervă și sunt șanse mari să plece.
Camora și Muhar rămân singurii titulari de pe vremea lui Petrescu, care se bucură de același statut și cu Mandorlini. Asta în condițiile în care au plecat Boateng, Burcă, Yuri, Bordeianu, Maglica, Kolinger, Căbuz, jucători pe care Dan Petrescu i-a adus.