Mario Camora, fundașul stânga portughez în vârstă de 36 de ani de la CFR Cluj, a deschis rapid scorul în meciul cu FC U Craiova.
Meciul dintre CFR Cluj și FC U Craiova s-a disputat duminică seară, în cadrul etapei cu numărul 11 din Superliga, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-0, după golurile marcate de către Camora, în minutul 2, respectiv Otele, în minutul 26.
În minutul 2 al acestei întâlniri, Daniel Bîrligea a pătruns în careu și a încercat să finalizeze, însă portarul Robert Popa a intervenit și mingea a ajuns la Mario Camora. Portughezul naturalizat a șutat din prima direct în poarta goală a oltenilor, deschizând astfel scorul în Gruia.
Cel mai rapid gol al sezonului rămâne însă cel înscris de către Doru Andrei, mijlocașul ofensiv în vârstă de 20 de ani de la FC Voluntari, în poarta echipei Rapid București, în cadrul etapei a patra din Superliga.
CFR Cluj: Sava – Mogoș, Kresic, Ajeti, Camora (cpt.) – Cvek, Tachtsidis, Muhar – Deac, Bîrligea, Otele Rezerve: Hindrich, Bălgrădean – Morgan, R. Filip, Fica, Lucaci, L. Mihai, Jefte, Juricic Absent: Cr. Manea (accidentat) Antrenor: Andrea Mandorlini
FC U Craiova: R. Popa – Compagnucci, Lacroix, D. Henriques, R. Negru – S. Asamoah, V. Achim (cpt.) – Baeten, Bahassa, Van Durmen – Chițu Rezerve: Gurău – Diamantis, Buta, Mascarenhas, V. Pop, Dr. Albu, Blidar, Ibrahim, Blănuță Absent: Padula (indisponibil) Antrenor: Paul Răducan
Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu” (Cluj-Napoca) Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti) / A1: Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava), A2: Constantinescu Andrei (Bucureşti) / Arbitru VAR: Dumitrache Bogdan (Bucureşti), Arbitru AVAR: Mazilu Florin Ovidiu (Satu Mare)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER