CFR Cluj, echipa lui Nelu Varga, se află într-o perioadă foarte dificilă din punct de vedere financiar.
Este un haos total în Gruia, iar o parte din angajații importanți ai clubului n-au mai fost plătiți de mai bine de jumătate de an.
CFR Cluj, locul patru din play-off-ul Superligii, se află într-o criză financiară fără precedent. Oameni importanți din club precum președintele Cristi Balaj și directorul sportiv Marius Bilașco n-au mai fost plătiți de mai bine de 6 luni.
„Nu le-a dat Varga niciun ban! Sunt procese peste procese, e un haos imens în club.
Au tăiat salariile jucătorilor, au dat afară oameni, au probleme mari de tot cu banii. Balaj, Bilașco și cu Mara nu și-au mai văzut salariile de peste 6 luni. Haosul financiar a lovit puternic echipa”, conform GSP.
În mod evident, întârzierile salariale au declanșat nemulțumiri în rândul personalului de la clubul clujean. Mai mult, hotelul unde se cazează echipa lui Nelu Varga a intentat proces clubului pentru neachitarea datoriilor.
„De fiecare dată când echipă avea meci pe teren propriu se intra în cantonament cu o zi înainte la Grand Hotel Italia. Cum n-a existat deschidere din partea clubului, administratorii hotelului au decis să-i dea în judecată pentru recuperarea datoriilor. Situația a mai existat și în trecut, atunci când au fost dați afară dintr-un alt stabiliment, din același motiv”, conform sursei citate.
SC Sport Brands Arts SRL, o firmă specializată în echipament sportiv, a solicitat și ea falimentul formației din Gruia, acuzând datorii neachitate.
CFR nu poate să vândă orice jucător cum vinde Becali, cu 10 milioane, nu văd pe cine. Ei dacă ar mai vinde ceva, să mai facă un plus de 4-5 milioane, s-ar echilibra puțin, dar așa când doar aduci…ei tot spun că aduc jucători fără sume de transfer, dar sunt niște prime de instalare, niște salarii care nu sunt nicăieri în Superliga. UEFA i-a pus pe lista neagră și vor fi total monitorizați! Să sperăm că vor face față. Conference nu a adus o sumă mare pentru club, sau din drepturile TV”, spunea Dinu Gheorghe despre situația CFR-ului, la ProSport Live.
CFR nu poate să vândă orice jucător cum vinde Becali, cu 10 milioane, nu văd pe cine. Ei dacă ar mai vinde ceva, să mai facă un plus de 4-5 milioane, s-ar echilibra puțin, dar așa când doar aduci…ei tot spun că aduc jucători fără sume de transfer, dar sunt niște prime de instalare, niște salarii care nu sunt nicăieri în Superliga.
UEFA i-a pus pe lista neagră și vor fi total monitorizați! Să sperăm că vor face față. Conference nu a adus o sumă mare pentru club, sau din drepturile TV”, spunea Dinu Gheorghe despre situația CFR-ului, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER