Gjoko Zajkov (28 de ani), fundașul ajuns la Universitatea Craiova în această iarnă, se teme în primul rând de FCSB în lupta pentru titlu, și nu de CFR Cluj.
Fundașul Gjoko Zajkov este convins că Universitatea Craiova are șansa ei la câștigarea titlului în acest sezon. Fotbalistul din Macedonia de Nord nu a jucat până acum decât două meciuri în tricoul alb-albastru, cu CFR Cluj (2-0) și FCSB (1-1) – în ambele integralist.
Noua achiziție a oltenilor le-a comparat pe cele două forțe ale României și a apreciat că vicecampioana poate opune o rezistență mai consistentă decât formația ardeleană în drumul spre trofeu.
„Mă simt foarte bine la Craiova. Mă simt acceptat de către club și coechipieri. Am găsit cele mai bune condiții. Ceva din mine spune că vom câștiga titlul! Da, e greu, dar mai este un play-off, mai sunt multe puncte puse în joc, am încredere că va fi bine.
În fotbal, important e să iei fiecare meci în parte și să-l câștigi. Eu mă bazez pe ce văd zi de zi la antrenamente. Trebuie să legăm victoriile! Văd fotografiile de pe pereți, de la cantonament, de la stadion, văd că am venit la un club mare, cu istorie. Și noi trebuie să ne ridicăm la nivelul legendelor.
Mi-ar plăcea să văd atmosfera la meciuri precum în pozele de acum multă vreme, cu oameni care stăteau și pe tabelă. Bine, nu se mai poate sta acolo… Important e să fie lume multă, ne va stimula, va pune presiune pe adversari. Oricum, cred că avem cea mai bună galerie din țară.
Eu am jucat doar cu CFR Cluj și Steaua. Din punctul meu de vedere, Steaua este un oponent mai puternic în lupta la titlu. Cred că sunt cinci formații, primele cinci, care se vor lupta la titlu”, a declarat Gjoko Zajkov, pentru GSP.
Fundaşul Universităţii Craiova, Gjoko Zajkov, spune că nu a mai rezistat presiunii zilnice şi stresului de a evolua în Ucraina şi a insistat să părăsească formaţia la care evolua, Vorskla Poltava, locul 9 la jumătatea campionatului din Ucraina.
„Am avut această oportunitate să plec din Ucraina, mai aveam un an şi jumătate contract la Vorskla Poltava, dar mi s-a ivit şansa unui transfer. Aşa a fost să fie, nu ştiu dacă Universitatea mai era interesată de mine în alte condiţii.
Din cauza războiului, le-am spus că nu vreau să mai continui acolo, am stat patru luni acolo, au fost foarte multe situaţii stresante în fiecare zi. Le-am spus că nu mai vreau să stau acolo, chiar înainte de a veni oferta Craiovei, nu mai suportam, mi se părea periculos”, a declarat Gjoko Zajkov.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER