CFR Cluj nu mai poate juca în Gruia! Anunțul președintelui Cristi Balaj: „Am rămas stupefiat când am văzut!”
Cristi Balaj, președintele echipei CFR Cluj, a anunțat că Dan Petrescu și compania au avut parte de o surpriză neplăcută în ceea ce privește gazonul din Gruia.
În urmă cu o săptămână, CFR Cluj a remizat cu Ballkani, scor 1-1, în primul meci din grupele Conference League disputat în Kosovo.
La întoarcere, ardelenii au avut parte de o surpriză neplăcută. Gazonul de pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” arăta dezastruos.
CFR Cluj nu mai poate juca în Gruia! Anunțul președintelui Cristi Balaj
Acest aspect a fost remarcat și de către Mirel Rădoi, antrenorul echipei Universitatea Craiova, după meciul cu CFR Cluj, disputat la trei zile după meciul cu Ballkani.
„Am avut o surpriză neplăcută la întoarcerea din Kosovo, am rămas stupefiat când am văzut cum arăta gazonul la întoarcerea în țară. În 5 zile s-a degradat incredibil.
Am chemat specialiști și au spus că e o boală și o combinație de factori climatici și astfel această boală s-a răspândit galopant pe o mare parte din teren, aproape pe toată suprafața.
S-au efectuat toate tratamentele spuse de specialiști, am încercat să obținem maximum, oamenii au stat la stadion de dimineața până seara, iar cei de la UEFA au fost informați.
Am văzut că Mirel Rădoi a fost dezamăgit la meciul cu Craiova, într-adevăr, dar nu poți să te lupți cu astfel de evenimente care nu pot fi controlate, chestiuni meteo.
Mai avem și Europeanul de tineret găzduit de noi, iar pauza competițională e singura portiță să schimbăm gazonul. UEFA ne-a permis, sper sa avem și sprijinul FRF, atunci când vom găzdui Campionatul European. De luni vom face tot ce depinde de noi să înlocuim gazonul”, a spus Cristi Balaj, potrivit Digi Sport.