CFR Cluj pare hotărâtă să câștige titlul în următorul sezon de Superliga României și a început deja să se betoneze pentru a se lupta cu șanse reale la primul loc.
Astfel, ardelenii au reușit să realizeze două transferuri importante, fiind vorba despre un jucător de națională și despre un fotbalist portughez.
Dan Petrescu a preluat-o pe CFR Cluj iar Nelu Varga are de gând să-i pună la dispoziție un lot extrem de puternic pentru sezonul următor, pentru ca echipa să facă față atât în cupele europene cât și în competiția internă.
Astfel, ardelenii au anunțat că au semnat cu doi fotbaliști. Primul dintre ei, Armend Thaqi, este un fundaș dreapta din Kosovo, care vine în Gruia de la FC Ballkani.
„Bine ai venit, Armend Thaqi! Suntem bucuroși să vă anunțăm că Armend Thaqi este noul nostru fundaș dreapta. Originar din Kosovo, Thaqi a evoluat până acum în țara sa natală. Un pasator decisiv desăvârșit, Armend vine în Gruia de la FC Ballkani, fosta noastră adversară din grupele Conference League, echipă pentru care a bifat 172 de apariții, dintre care 33 doar în competițiile europene, semnând 15 goluri și 36 de assist-uri! În 2017, Thaqi a primit prima sa convocare la Echipa Națională a Republicii Kosovo, bifând până acum cinci prezențe pentru reprezentativa țării sale. Îi urăm bun venit în Gruia și cât mai multe reușite alături de noi!”, a transmis CFR Cluj, prin intermediul rețelelor de socializare.
Pe lângă fotbalistul kosovar, CFR Cluj a anunțat că a mai ajuns la o înțelegere cu Simao Rocha, fotbalist în vârstă de 23 de ani care vine în Gruia de la Pacos de Ferreira. Clujenii au anunțat transferul prin intermediul rețelelor de socializare, iar fanii echipei au reacționat imediat la această mutare, postarea adunând sute de aprecieri și de comentarii din partea urmăritorilor.
„Bun venit, Simão Rocha! CFRiști, faceți cunoștință cu noul nostru fundaș de bandă! Tânărul portughez, în vârstă de 23 de ani, vine în Gruia de la Paços de Ferreira, formația pentru care a bifat 24 de partide în sezonul recent încheiat. Apărătorul stânga a mai evoluat și pentru União Torreense, echipă în tricoul căreia a jucat 37 de partide și a marcat 4 goluri. Îi urăm bun venit la CFR Cluj și cât mai multe reușite alături de echipa noastră”, a mai transmis CFR Cluj.
CFR Cluj a încheiat sezonul pe poziția a doua a clasamentului, în spatele celor de la FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER