CFR Cluj şi-a prezentat noua achiziție: „La 18 ani e talentat şi ambițios”

SURSA FOTO: instagram.com/cfrclujofficial/
Vezi galeria foto - 4 poze

Vineri, 18 octombrie 2024, prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe pagina oficială de Instagram, clubul de fotbal CFR Cluj și-a prezentat cea mai proaspătă achiziție.

Este vorba despre Adrian Lapoși, un tânăr în vârstă de doar 18 ani, care îi va reprezenta pe ardeleni nu de pe gazon, ci din spatele unui monitor. Mai precis, el va evolua pentru CFR Cluj în eSuperliga României, prima ligă de esports afiliată Ligii Profesioniste de Fotbal.

Adrian Lapoși va reprezenta CFR Cluj în eSuperliga! Competiția va lua startul duminică, 20 octombrie

În plin sezon competițional, clubul de fotbal CFR Cluj a anunțat pe rețelele de socializare un transfer inedit. Nu este vorba despre un jucător care se va alătura lotului pregătit de Dan Petrescu, ci despre un tânăr care îi va reprezenta pe ardeleni în sezonul de eSuperliga, prima ligă de esports afiliată LPF, care urmează să debuteze duminică, 20 octombrie, cu primul sezon competițional

Formația din Gruia a anunțat transferul lui Adrian Lapoși, în vârstă de doar 18 ani, prin intermediul următorului comunicat:

Suntem bucuroși să vă anunțăm că Adrian Lapoși va reprezenta clubul nostru în acest sezon de 𝐞𝐒𝐮𝐩𝐞𝐫𝐥𝐢𝐠𝐚, care urmează să înceapă în 20 octombrie! La doar 18 ani, Adrian este unul dintre cei mai tineri jucători din competiție și are deja experiența participărilor în competiții regionale importante. Este un tânăr talentat, ambițios și constant, preocupat să-și îmbunătățească jocul, considerând fiecare meci sau competiție ca fiind o oportunitate de a învăța și de a progresa. Pe lângă calitățile sale ca jucător profesionist de FC25, Adrian este un fan al echipei noastre, ceea ce reprezintă o motivație suplimentară de a purta cu mândrie culorile clubului nostru! Adrian, îți urăm bun venit în familia noastră și mult succes în eSuperliga!”, se arată pe pagina oficială de Instagram a clubului CFR Cluj.

Fiecare club din Superliga va avea un reprezentant în eSuperliga

Așa cum am precizat deja, eSuperliga Romăniei este afiliată LPF și beneficiază de suportul deplin al forului care conduce fotbalul la nivel intern. În total, în sezonul de eSuperliga vor fi înscriși 16 jucători principali, plus rezerve, respectiv câte un reprezentant pentru fiecare club angrenat în stagiunea 2024 – 2025 de Superliga României.

Ne aflăm în fața unei premiere pentru sporturile de la noi din țară: Superliga, campionatul de fotbal al României, are un campionat oficial și în mediul online și suntem convinși că va trezi la fel de multe emoții și pasiune în mediul virtual”, a declarat Justin Ștefan, Secretar General al LPF, la momentul dezvăluirii proiectului.

În mod evident, jucătorii de esports care vor fi angrenați în competiție nu vor concura fără să fie motivați. Premiile și bonusurile puse la bătaie se ridică la valoarea totală de 130.000 de euro.

Publicat: 19 10. 2024, 12:12