Nelu Varga, finanțatorul CFR-ului, e gata să dea o nouă lovitură pe piața transferurilor.
Patronul formației clujene e pe cale să își vândă portarul în Serie A pentru suma de 2.500.000 de euro
Răzvan Sava e ca și plecat de la CFR Cluj. Cristi Balaj a anunțat că șunt șanse mari ca portarul să plece din Gruia, iar suma de transfer va fi una uriașă: peste 2,5 milioane de euro.
Cristi Balaj a fost cât se poate de discret și nu a vrut să divulge numele clubului cu care ar putea semna portarul CFR-ului.
Echipa la care va evolua Răzvan Sava ar fi Udinese, după cum anunță GSP. Transferul are o condiție clară: Chiar și în cazul unei înțelegeri între cele două părți, Sava va mai rămâne la CFR și anul acesta.
„Anul acesta va rămâne la noi. Sunt șanse foarte mari ca să plece. Zilele următoare…(n.r. despre suma de transfer) Peste 2,5 milioane de euro, există și bonusuri, și procente.
Sunt detalii contractuale, nu avem voie să le divulgăm. Acestea sunt condițiile. Rămâne și acest sezon dacă ne înțelegem, astea sunt condițiile”, a declarat Cristi Balaj la Digi Sport.
Nelu Varga, patronul CFR-ului, a anunțat că e dispus să-l cedeze pe Răzvan Sava, însă doar dacă va primi o ofertă care să mulțumească toate părțile implicate.
„Este adevărat, sunt oferte pentru Răzvan Sava. Vom discuta acest subiect în cadrul clubului. Noi suntem deschiși posibilității ca el să plece în cazul unei oferte care să mulțumească pe toată lumea. Vom căuta soluții să aducem și un alt portar”, a declarat Ioan Varga, conform sportpesurse.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER