CFR Cluj, transfer de titlu din Turcia! Nelu Varga dă o nouă lovitură pentru a-l distruge pe Gigi Becali

CFR Cluj, transfer de titlu din Turcia! Nelu Varga dă o nouă lovitură pentru a-l distruge pe Gigi Becali
Vezi galeria foto - 4 poze

CFR Cluj ar fi pe cale să facă un nou transfer de titlu, după ce în cursul zilei de joi acționarul majoritar Nelu Varga a anunțat cu mare entuziasm aducerea lui Omar El Kaddouri, mijlocaș ofensiv marocan în vârstă de 33 de ani, cu 30 de meciuri jucate și 5 goluri marcate pentru naționala țării sale și cu echipe precum Napoli sau Torino în CV.

În momentul în care a vorbit despre această mutare, acționarul majoritar al clubului din Gruia a asigurat că în perioada următoare va mai realiza și alte astfel de transferuri spectaculoase, pentru nivelul existent în prezent în Superliga.

Nelu Varga pregătește un nou transfer de titlu la CFR Cluj, după ce l-a adus deja pe Omar El Kaddouri în Gruia

Și se pare deja că vorbele sale nu au reprezentat doar o strategie, întrucât deja se conturează alte posibile veniri de impact la fosta campioană a României.

Potrivit digisport.ro, Kader Keita, un mijlocaș defensiv ivorian, cu 3 selecții bifate până în prezent pentru naționala țării sale, toate fiind înregistrate la Jocurile Olimpice disputate în cele din urmă în 2021, în vârstă de 23 de ani, legitimat în Turcia, la Sivasspor, fosta adversară a CFR-ului în grupele sezonului trecut de Conference League, este așteptat în zilele următoare să semneze un contract cu formația ardeleană.

În prezent cotat de Transfermarkt la 350.000 de euro, fotbalistul african a mai fost legitimat de-a lungul carierei sale la echipa secundă a francezilor de la Lille, în Belgia, la Westerlo, și în Elveția, la FC Sion.

Pe lângă Kader Keita, ardelenii mai au în vizor și alți trei fotbaliști străini

În acest sezon, Kader Keita a evoluat în 8 meciuri oficiale pentru Sivasspor, grupare aflată în prezent pe locul 10 în Superlig, cu 21 de puncte acumulate după primele 17 etape, 6 partide în campionat și două în Cupa Turciei.

Și Nelu Varga nu are de gând să se oprească aici. Conform sursei citate anterior, cei de la CFR Cluj mai au în vizor în această perioadă alți trei fotbaliști, un fundaș din Portugalia, un argentinian și un brazilian, despre care nu se cunosc însă mai multe detalii în prezent.

Acționarul majoritar al clubului din Cluj-Napoca s-a arătat mai mult decât entuziasmat de reușita reprezentată de aducerea lui El Kaddouri și a anunțat că va pune în această iarnă în scenă o campanie cu adevărat specială de achiziții.

El Kaddouri este o adevărată lovitură. După părerea mea este cel mai bun jucător care a venit în ultimii ani în campionatul României. SuperLiga nu a mai văzut un jucător precum El Kaddouri. Nu are sens să mai trecem în revistă echipele la care a fost.

 

Este un super fotbalist și o super lovitură pe care am reușit să o dăm pentru fanii CFR Cluj. Nu am mai văzut un jucător ca El Kaddouri aici. Mai pregătim și alte bombe, vrem titlul și vom întări echipa cum nu s-a mai văzut în fotbalul românesc, veți vedea”, a spus Nelu Varga, potrivit fanatik.ro.

Publicat: 05 01. 2024, 17:54