CFR Cluj transformă Superliga în Serie C! Încă un transfer din a treia ligă a Italiei pentru a lua titlul în România
CFR Cluj l-a readus pe Andrea Mandorlini pentru a-l înlocui pe Dan Petrescu, noul tehnician al celor de la Jeonbuk Hyundai Motors. Formația din Gruia ar fi putut să câștige al șaselea titlu la rând, însă Farul Constanța i-a „suflat” trofeul. Antrenorul italian al clujenilor a adus deja un jucător din liga a treia a Italiei, însă ar mai dori încă unul.
CFR Cluj își umple lotul de jucători de Serie C
Andrea Mandorlini, noul antrenor de la CFR Cluj, vrea să întărească lotul grupării clujene și deja l-a adus pe Vasile Mogoș, fost jucător în Serie C, însă ar fi tentat să-l transfere și pe Ivan Varone, fotbalist tot din liga a treia a Italiei.
Mijlocașul nu și-a prelungit contractul cu Novara, însă nu-i va fi ușor formației din Gruia. Presa Italiană scrie că Varone mai este dorit de câteva echipe precum: Spezia, Lecco și Cesena.
Daniel Bîrligea ar putea fi coleg la Parma cu Dennis Man și Valentin Mihăilă
Potrivit celor de la Digi Sport, Parma, echipa care a ratat promovarea în Serie A, ar dori să își întărească lotul și ar fi făcut deja o ofertă de 7 milioane pentru Daniel Bîrligea.
„Cruciații” vor să-l aducă împrumut pe jucătorul CFR-ului, iar abia după să-l cumpere definitiv. Formația din Serie B dorește să plătească un milion acum, iar restul sumei să o achite la transferul definitiv al tânărului jucător.
„Da, e adevărat că avem o propunere din Italia pentru Bîrligea, nu vă pot spune numele echipei, pentru că nu ar fi corect să facem asta. Interes e din mai multe părți, dar oferta concretă e din Italia.
Însă, în acest moment, eu nu cred că datele problemei sunt în favoarea noastră, așa cum le-au prezentat dânșii. În aceste condiții, nu cred că putem realiza transferul, dar este o chestiune de negocieri, așa cum e normal. Vom vedea ce se întâmplă pe parcurs”, a declarat Nelu Varga, patronul formației din Gruia, pentru aceeași sursă.