Chindia Târgoviște va avea propriul stadion. Când este programată inaugurarea
Chindia Târgoviște poate juca partidele considerate de “acasă” pe propriul stadion.
Deși s-au mișcat extrem de lent autoritățile locale, lucrările la stadion au luat o turnură mult mai rapidă în ultima vreme, astfel încât, inaugurarea propriu-zisă va avea loc în toamnă.
Chindia Târgoviște va avea propriul stadion
Chindia, încă de la promovarea în Liga 1 (2019), a jucat meciurile departe de casă, pe stadionul din Ploiești, „Ilie Oană” sau pe cel din Buzău.
Data de 4 august a fost una de bun augur pentru autoritățile locale. Acestea au inaugurat nocturna și tabelele de marcaj pe arena din Târgoviște. Mai sunt de montat circa de 1000 de scaune la tribuna veche din cele 4000, însă în ceea ce privește gradenele de la noua tribună, acestea sunt montate în proporție de 80%. Până săptămâna viitoare acestea vor fi montate integral.
Sâmbătă, 7 august, de la ora 18:30, în direct pe Digi Sport 1, Chindia Târgoviște joacă la Ploiești cu CFR Cluj, în etapa a patra din Liga 1.
După primele trei etape, Chindia a strâns doar două puncte în clasament.