Cinci noutăți cu impact major revoluționează Legea 4: libertate pentru suporteri, bere pe stadion, fără zone tampon, pirotehnice controlate și facilități speciale! „FRF, LPF și AFAN s-au pus de acord” la prima întâlnire din proiectul lui Ciprian Paraschiv. EXCLUSIV

Cinci noutăți cu impact major revoluționează Legea 4: libertate pentru suporteri, bere pe stadion, fără zone tampon, pirotehnice controlate și facilități speciale! „FRF, LPF și AFAN s-au pus de acord” la prima întâlnire din proiectul lui Ciprian Paraschiv. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cunoscută neoficial și sub numele de „Legea Dragomir”, avându-l pe fostul președinte LPF drept inițiator, Legea 4 a fost și este aprig contestată de suporteri iar, per total, s-a dovedit cu trecerea timpului tot mai puțin adaptată la realitățile în continuă transformare ale sportului românesc. Astfel încât nici conducătorii de cluburi, nici FRF și LPF, nici măcar Jandarmeria sau Poliția nefiind mulțumite de cadrul normativ.

Pe 13 ianuarie, ProSport anunța în exclusivitate vestea anului pentru toți suporterii români, dezvăluind aici inclusiv detaliile proiectului de restructurare completă pentru controversata „Legea 4”. Iar luni, 27 ianuarie, s-a trecut deja la fapte: a avut loc prima ședință de lucru la Parlament, la care au participat FRF, LPF și AFAN, cu echipele lor conduse de Răzvan Burleanu, Justin Ștefan și Emilian Hulubei.

Practic, de la „Legea Dragomir” e aproape sigur că se va trece la „Legea Paraschiv”. Asta pentru că inițiatorul noului proiect este prof. univ. dr. Ciprian Paraschiv, fost căpitan și ulterior președinte Poli Iași, apoi manager FRF și observator UEFA, devenit deputatul AUR care conduce Comisia pentru tineret și sport din Camera Deputaților.

Care sunt cele 5 modificări esențiale pentru suporteri asupra cărora toți au căzut azi de acord?

Cinci noutăți cu impact major revoluționează Legea 4: de la Dragomir, la Paraschiv

Un membru al Comisiei pentru tineret și sport din Camera Deputaților povestește, întâi de toate, cum au decurs lucrurile astăzi în ședința de lucru dedicată poate celui mai fierbinte subiect pentru suporterii din România:

S-a pornit cu dreptul, e clar, pentru că toți membrii Comisiei prezenți au fost foarte implicați și cred în proiect. De la fostele mari sportive Elisabeta Lipă și Monica Iagăr, până la conducerea Comisiei din Senat, care a fost invitată și a participat la dezbatere. E o chestiune care trece dincolo de partide, ceea ce e foarte important pentru că dă șanse mari de reușită proiectului”

Practic, FRF, LPF și AFAN au fost invitate să prezinte propunerile lor concrete prin care să se restructureze Legea 4.

Pornind din start de la ideea lui Ciprian Parashiv (foto sus) de a elimina practic actuala lege, una menită încă din titulatură doar să combată violența, și să construiască una dedicată bunei desfășurări a evenimentelor sportive, care să acopere mult mai multe aspecte:

Și specialiștii lui Răzvan Burleanu, și cei cu care au venit Justin Ștefan și Emilian Hulubei, au avut foarte multe puncte comune. Lucruri care se regăsesc inclusiv în planul președintelui de Comisie, deputatul Ciprian Paraschiv, cel care a inițiat proiectul. Vor urma să fie chemați în ședințe de lucru distincte la Camera Deputaților liderii de galerii, celelalte federații sportive, jurnaliștii sportivi, reprezentanții Jandarmeriei, Poliției, toți cei implicați într-un eveniment sportiv vor avea posibilitatea să vină cu propuneri concrete”

Dar, care sunt cele 5 modificări majore pe care e foarte probabil să le vedem în noua „Lege Paraschiv”?

Libertate pentru suporteri: sloganul are șanse să devină realitate!

Un punct esențial pe agenda nemulțumirilor din partea galeriilor a fost adus în discuție la ședința la care au participat Răzvan Burleanu, Justin Ștefan și Emilian Hulubei, reprezentanții FRF, LPF și AFAN. Și, din fericire pentru fani, atât Ciprian Paraschiv, cât și ceilalți membri ai Comisiei, au fost pe aceeași lungime de undă.

Este vorba de modificarea prevederilor legale prin care, la acest moment, un suporter este interzis pe arenele sportive doar în baza unui proces-verbal, rămânând în stare de interdicție deși cazul lui nu a fost decis de o instanță. Practic, în noua lege, libertatea suporterilor nu va putea fi îngrădită până la existența unei decizii din instanță care să decidă acest lucru. Fanii nu vor mai fi interziși pe stadioane pe durata desfășurării etapelor din procedura legală, câtă vreme nu există un verdict clar.

Și, potrivit surselor noastre, ar fi doar un prim pas, urmând eliminarea mai multor prevederi din actuala Lege 4, precum și a unor „viduri legislative”, care au creat până acum contextul pentru abuzuri împotriva suporterilor.

Dispare „zona tampon” și apar condiții pentru suporterii cu dizabilități

O altă prevedere va avea în mod cert un impact major asupra atmosferei de pe stadioane, influențând inclusiv bugetul cluburilor. La acest moment, legea impune un procent de 10% din capacitatea arenei sportive care trebuie păstrat fără suporteri, pe justificarea unei așa-zise „zone tampon”. Prevedere care nu se regăsește în competițiile UEFA, ci doar la noi!

Cluburile nu pot comercializa 10% din bilete, fanii sunt privați de posibilitatea de a-și susține favoriții pe arenele sportive la derby-urile cu afluență importantă, atmosfera marilor dueluri pierde din farmec. Ei bine, toți cei prezenți la ședința condusă de Paraschiv au agreat că această prevedere trebuie să dispară!

În același timp, persoanele cu dizabilități vor beneficia de facilități speciale pentru participarea la evenimentele sportive:

Se vor institui standarde clare ce vor trebui respectate la fiecare eveniment sportiv, astfel încât această categorie de suporteri să poată avea acces pe arenele sportive, condiții optime pentru participarea la eveniment, o experiență completă și adaptată. Realitatea de azi nu impune obligații, așa că e imperios necesar să le introducem în noua lege”

Liber la pirotehnice cu proceduri speciale pentru siguranță

Pirotehnicele au șanse mari să devină o constantă pe arenele sportive din România, dar spectacolul de lumină și culoare se va desfășura în mediu controlat, fără să pună în pericol suporterii sau chiar jucătorii.

DIICOT a declanșat Jihadul cu o razie de amploare : 79 de percheziții domiciliare! Au confiscat 8,3 tone de materiale pirotehnice într-un dosar unde s-a stabilit un prejudiciu de 12,74 milioane de euro

Dezvăluie un membru al Comisiei pentru tineret și sport care a participat la ședința de azi:

Se vor institui proceduri prin care pirotehnicele vor fi permise pe stadioane și arene sportive, în mediu controlat. Asta înseamnă că vom avea liber la farmecul sportiv din tribune, dar vor fi monitorizate zona de manifestare pirotehnică, durata și vor fi pregătite toate măsurile specifice din partea specialiștilor pentru a preveni orice pericol, inclusiv stingerea materialelor la finalul show-ului. Se poate în alte țări deja, o să se poată și în România!”

Bere și vin slab alcoolizat pe arenele sportive

Băuturile slab alcoolizate, comercializate pe arenele sportive, ar putea aduce România în „rândul lumii”. Și ar aduce inclusiv o sursă de venit majoră pentru cluburi! Berea cu alcool de până la 4% sau chiar și vinul slab alcoolizat ar deveni disponibile la evenimentele sportive, așa cum se întâmplă deja în multe țări europene. Și cum a fost chiar și la EURO 2024! Dezvăluie aceeași sursă, pe tema despre care a scris și Golazo aici:

E o falsă premisă că prin comercializarea alcoolului pe stadion potențezi violența. Mult mai important este să fii exigent când vine vorba de accesul la evenimentele sportive pentru persoanele aflate deja în stare de ebrietate. Pentru că 3-4 beri băute pe durata unui meci nu sunt pericolul, să fim realiști. Prin această măsură vor avea de câștigat toți cei implicați: cluburile vor avea o sursă importantă de venit, suporterii vor beneficia de o experiență așa cum trebuie la un eveniment sportiv, chiar și industria horeca va beneficia în mod cert!”

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Armin Nicoară, săltat de poliția din Dubai! I-au percheziționat la sânge și apoi…
Armin Nicoară, săltat de poliția din Dubai! I-au percheziționat la sânge și apoi…
Au bătut palma cu Nico Williams! Salariu imens
Au bătut palma cu Nico Williams! Salariu imens
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea casei lor
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea…
Dezvăluire-bombă: cât a cheltuit ITIA ca să distrugă cariera lui Halep. Avocatul Cristian Cernodolea a spus tot
Dezvăluire-bombă: cât a cheltuit ITIA ca să distrugă cariera lui Halep. Avocatul Cristian Cernodolea a spus tot
Lovitură de proporţii! Fotbalistul crescut de academia lui Real Madrid a fost prezentat oficial în Superliga
Lovitură de proporţii! Fotbalistul crescut de academia lui Real Madrid a fost prezentat oficial în Superliga
"Săracul, era supărat". Talpan l-a sunat de urgenţă pe Becali. Patronul FCSB i-a răspuns şi a dezvăluit ce a vorbit…
Ce s-a ales de Selena, fosta membră a trupei Candy. E total schimbată, la 19 ani după ce a renunțat la cariera muzicală
Ce s-a ales de Selena, fosta membră a trupei Candy. E total schimbată, la 19 ani după ce a renunțat…
Mitică Dragomir şi Gigi Becali profită de scandalul Nordis, TUNUL care dă peste cap România
Mitică Dragomir şi Gigi Becali profită de scandalul Nordis, TUNUL care dă peste cap România
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Doctore, sunt cleptomană! Nu mă pot opri din furat mașini
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Doctore, sunt cleptomană! Nu mă pot opri din furat mașini
Dan Dungaciu:
Dan Dungaciu: "România are cea mai mare provocare de securitate în faţă de la clădirea comunismului"
Mesajul ASCUNS din cel mai faimos tablou din lume
Mesajul ASCUNS din cel mai faimos tablou din lume
Milionarul care l-a înlocuit pe Cristi Borcea în viaţa Alinei Vidican a împlinit 50 de ani: Ea mă menţine tânăr!
Milionarul care l-a înlocuit pe Cristi Borcea în viaţa Alinei Vidican a împlinit 50 de ani: Ea mă menţine tânăr!
Florin Salam a recunoscut DESPĂRȚIREA de Roxana Dobre! De ce a plecat soția manelistului de acasă
Florin Salam a recunoscut DESPĂRȚIREA de Roxana Dobre! De ce a plecat soția manelistului de acasă
Moscova, la picioarele lui Călin Georgescu. Decizia șefului serviciilor de informații ruse
Moscova, la picioarele lui Călin Georgescu. Decizia șefului serviciilor de informații ruse
Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia din Mureș? Surioarele de 2 și 3 ani, care au căzut în apa înghețată a unui bazin de acumulare, au murit la spital
Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia din Mureș? Surioarele de 2 și 3 ani, care au căzut în apa înghețată…
Mânuţele la control! Vedele din România, surprinse în ipostaze stânjenitoare cu mâna la...
Mânuţele la control! Vedele din România, surprinse în ipostaze stânjenitoare cu mâna la...
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
MApN a găsit două drone ruseşti cu încărcătură explozivă care s-au prăbuşit pe teritoriul României
MApN a găsit două drone ruseşti cu încărcătură explozivă care s-au prăbuşit pe teritoriul României
Este legal să montezi limitator de viteză în fața casei? Ce spune legea în 2025
Este legal să montezi limitator de viteză în fața casei? Ce spune legea în 2025
Ce mesaj copleșitor au transmis Theo Zeciu și Cesima după eliminarea de la Power Couple: „Chiar dacă am avut votul majorității...”
Ce mesaj copleșitor au transmis Theo Zeciu și Cesima după eliminarea de la Power Couple: „Chiar dacă am avut votul…
×