Cinci revelații și cinci dezamăgiri după primele 10 etape din Superliga: avem un super campionat al antrenorilor, dar tot fotbaliștii „veterani” fac spectacol! SPECIAL
Campionatul și-a jucat prima treime din sezonul regular, 10 etape de Superliga cu două partide amânate până acum. Orice bilanț în mișcare conține doza lui de relativitate, la fel cum fiecare analiză ridică steagul subiectivismului peste ierarhii și statistici când fotbalul nostru e captivant tocmai prin dinamica lui. Dar unde ne aflăm, totuși, în acest punct? Cu ce rămânem? Mai ales că asta ne poate ajuta să știm ce va veni.
Am grupat în cinci revelații și cinci dezamăgiri concluziile din acest moment într-o radiografie efervescentă, deși linia dintre ele se simte uneori foarte subțire. Să începem cu binele, că de rău ne-am plictisit!
Dinamo București. Kopic & Nicolescu
Era greu de crezut că aceeași echipă, dureros de seacă în ofensivă, care abia s-a salvat de la retrogradare prin baraj în vară, poate să aibă cel mai bun atac din Superliga acestui sezon după 10 etape, la egalitate cu CFR Cluj. Croatul Zeljko Kopic a fost și salvator cu marfă scrâșnită, revelația e că acum e și constructor cu marfă tânără. De aplaudat pentru ambele ipostaze!
E o revelație reconfortantă și să descoperi un profesionist veritabil atât prin prisma rezultatelor muncii lui, cât și prin exemplul de comportament public. Decent, serios, implicat total fără artificii de prost-gust la victorii dar și fără apocalipse mângâiate cu tămâie la rateuri (deși puține). Transformarea lui Selmani, sub comanda lui Kopic, e una cu valoare de simbol pentru multe metamorfoze pozitive din vestiarul lui Dinamo.
Ce a reușit Kopic aproape sigur nu ar fi reușit fără Andrei Nicolescu. I-am analizat cu argumente erorile conducătorului dinamovist, pe larg, AICI. Acum trebuie să îi evidențiem rolul în statutul recâștigat, fie și temporar, de Dinamo. De ce?
Pentru că l-a păstrat pe Kopic. Pentru că nu a prelungit senzația fluxului de mercenari expirați prin vestiarul „câinilor”, una care desena în 2023 o aproape certă stagnare la retrogradare. Ci a schimbat macazul strategiei curajos și adecvat blazonului alb-roșu. Infuzie de tineri și foarte tineri în lot, câțiva stranieri care sunt deja utili.
Constanța bate haosul. Să faci fotbal versus iluzia că poți: „U” Cluj și Oțelul
Neluțu Sabău, de un an și o lună, Dorinel Munteanu, de trei ani și două luni, sunt antrenorii-proiect ai Universității Cluj, respectiv Oțelului Galați. Aceste echipe sunt oglinda viziunii lor ca tehnicieni, de la exprimarea în teren până la campania de achiziții și invers. Cele două echipe ocupă primele două poziții în campionat. Și am putea să ne oprim aici cu argumentele pentru această cură de sănătate fotbalistică, ar fi de-ajuns și-atât!
Revelația e lecția firescului oferită de Sabău și Dorinel (minus excesele lui Munteanu). Simplu: constanța solidă, în conducere și management tehnic, ne arată încă o dată că e vitală pentru performanță. Orice succes născut pe haos e doar rodul întâmplării și amăgește.
Cu un vagon de jucători refuzați de FCSB, Rapid, Universitatea Craiova și CFR Cluj, Sabău conduce campionatul. Cu alt vagon, de străini parcă ai nimănui, ochiți și băgați în „trei schimburi” la Galați de Dorinel, Oțelul a ajuns să sperie pe toată lumea. Adăugați și încrederea într-un Alex Pop ignorat pe nedrept prin L2.
Numele vechi fac fotbalul nou frumos
S-au cheltuit 14 milioane de euro pe fotbaliști în Superliga acestei veri, și vorbim doar de sumele de transfer, fără comisioane ori banii oferiți celor liberi de contract la semnătură! E foarte bine, e un semn pozitiv pentru prezentul și viitorul Superligii.
Dar, pe lângă tinerii lansați constant de Hagi și pe fundalul acestor 14 milioane de euro, culmea, spectacolul și punctele le asigură… veteranii campionatului, nu noutățile! Această realitatea reprezintă o revelație, deși nu subliniază neapărat un lucru pozitiv, dacă analizăm la rece. Dar hai să ne bucurăm din nostalgie măcar!
Protagoniștii, după 10 etape? Nistor și Chipciu la „U Cluj”, cei mai buni dinozauri dintr-un Jurassic Park de străini revărsați deseori fără rost prin campionat. Cisotti, 31 de ani și din 2021 la gălățeni. Budescu, locomotivă la Buzău. Florescu, esențial pentru Botoșani. „Eternii” Papp, Hanca și Grozav trag Petrolul după ei.
Craiova transferă mult și interesant dar, momentan, dacă nu sunt Bancu, Mitriță și, uneori, Ivan, e jale. FCSB, fără Olaru, greu de imaginat. Farul s-a trezit puțin doar după ce a revenit Alibec. La Rapid, ceva echilibru și speranță după retitularizarea lui Săpunaru. Iar CFR-ul, viu tot prin Camora și Deac!
Slobozia. Unirea Slobozia.
Ilie Lemnaru, un conducător care „și-a pus” o ambiție nebunească și care a avut răbdarea și mai nebună de a munci cu pași mici și mereu înainte pentru ea. Adrian Mihalcea, un antrenor care s-a școlit și s-a întărit în tăcere cumva, ajungând azi să enerveze mai toți adversarii prin eficiență și excelență în disciplină tactică. Ei doi sunt Unirea Slobozia. Da, știu, sunt mulți implicați etc. Dar ei doi sunt, credeți-mă pe cuvânt.
O nou-promovată care în 10 etape a câștigat la Farul lui Hagi și la Sepsi și a remizat cu campioana FCSB dintr-o postură uluitoare: cel mai slab cotat lot din 2015 încoace în L1, de când s-a introdus play-off și play-out!
Unirea Slobozia este exemplul că 6,01 milioane euro pe transfermarkt nu înseamnă cu adevărat nimic atunci când munca și seriozitatea sunt colege de vestiar. Iar astfel de exemple, indiferent ce se va întâmpla cu ialomițenii până la final de sezon, ne fac să iubim fotbalul.
Foști super jucători, azi super antrenori. Chiar ai ce să vezi pe teren!
Mare parte din lucrurile bune care ne-au făcut fericiți în primele 10 etape de Superliga, în prima treime de sezon regular, sunt rodul unei situații speciale. Avem poate cel mai tare campionat al antrenorilor din ultimele sezoane și să dea Dumnezeu să rămână așa măcar până vara viitoare!
Sabău, Dorinel, Gâlcă, Hagi, Petrescu, Săndoi, Mihalcea, Neagoe, Măldărășanu, Ciobotariu, Rednic, Șumudică. Ai face din ei o echipă de fotbal uluitoare, dar compui și tabloul de calibru al tehnicienilor la zi din Superliga! Cu ei pe bănci, fotbalul nostru chiar devine fascinant pe alocuri și merită să te bucuri de el.
Stiluri, tactici, schimbări – totul pare de la un nivel superior, per ansamblu, față de multe dintre starturile de sezon anterioare. Când te gândești că și echipele considerate mici, Botoșani, Buzău, Slobozia, Iașiul, au antrenorii pe care îi au, atunci poate e și meritul conducătorilor că au făcut aceste alegeri care ne încântă.
Străinii? Despre Kopic am vorbit, Topal pare că face din sărăcie bici la Ploiești, iar Charalambous e totuși antrenorul campioanei calificate în grupele Europa League, chiar dacă startul de sezon e jenant și chiar dacă doar el știe până unde e, de fapt, antrenor.
Trecem la dezamăgiri: cele cinci chipuri diferite ale haosului. Gara UTA
Cele cinci dezamăgiri după 10 etape de Superliga pot fi considerate astfel raportat la așteptările din vară ale suporterilor, la investiții, la blazon și/sau la valoarea loturilor. Sunt cinci chipuri diferite ale haosului, cu nuanțe roind prin amărăciune. Iar UTA Arad deschide lista.
Strategia devenită aproape clasică a lui Mircea Rednic din ultimii ani a transformat și UTA într-o veritabilă gară. Vin și pleacă zeci de jucători. Rezultatul? O victorie în zece meciuri. Au venit 19 jucători, au plecat 21. Iar Aradul nu e o echipă nou-promovată, să schimbi lotul pentru adaptarea la alt eșalon. Ci e la al cincilea sezon consecutiv de Superligă.
E greu de imaginat cum ar putea să se nască performanța din această dinamică browniană a vestiarului. Apoi, când și cum să iasă UTA din statutul de echipă de la coada clasamentului dacă nu-și găsește (ori nu vrea să-și găsească) un nucleu? Sezonul trecut, au venit 32 de jucători! Ce caută Rednic? Va găsi vreodată?
Rapid București, iarăși te amăgești?
Oricât s-ar bucura Dan Șucu după o victorie cu Slobozia, lucrarea de la Rapid e în acest moment mai aproape de rumeguș decât de canapea din piele. S-au băgat bani, dar parcă degeaba. Undeva, între conturile lui Șucu și tabela de marcaj e o fractură care duce cu gândul spre incompetența managementului sportiv. Jucători mulți, buni, dar două victorii în zece meciuri.
Potențialul vestiarului și efectul Șumudică ar putea să îndrepte lucrurile, ar trebui, în teorie, măcar să le stabilizeze. Doar că practica nu ne arată un tehnician de cursă lungă în performanță. Iar răbdarea Giuleștiului e sinonimă cu sfertul de clipă.
Eroarea numirii lui Lennon a costat-o, cert, startul de campionat pe Rapid. Dar pericolul cel mai mare e ca aceasta să nu rămână expresia maximă a haosului. Riscul uriaș ar fi ca nici măcar transferurile lui Șumudică să nu se traducă în puncte. Și, astfel, să se alăture ultimelor sezoane de veniri-plecări care au făcut și din Giulești o gară, pe model UTA.
FCSB: Fantoma Campioanei Sub Becali
Campioana trăiește epoca de aur a paradoxurilor și duce haosul la un nivel tragi-comic prin Gigi Becali, cu efecte triste în Superliga. Atât de multe opțiuni de calitate are cum patronul, încât joaca de-a antrenorul cred că dă peste cap și operatorii de date de la flashscore.
Drumul de la erou la paria a fost mereu scurt la FCSB prin ochii lui Becali, acum e doar o potecă de vreo 45 de minute, alergare ușoară. Titularii, schimbările de pe parcurs, nervii fără limită verbală alternați cu euforia exacerbată fără argument – toate influențează înfrângeri acasă cu Iașiul și Galațiul, eșec la Sibiu, remize cu Petrolul și Slobozia.
FCSB e o dezamăgire în campionat accentuată, oricât de injust ar suna, și de faptul că ne reprezintă admirabil fotbalul în cupele europene. Ce era puțin pare, la bilanțul acesta intermediar, foarte puțin.
Farul pâlpâie. Dezamăgitor, pentru că Hagi ne-a învățat să nu ne mulțumim cu puțin
Gică Hagi sigur nu se amăgește după un 2-1 cu Sepsi care încheie trei etape fără victorie. Știe că succesul în fața covăsnenilor, deși venit convingător și în inferioritate numerică, e în același timp unul în fața unei echipe bune dar lâncezind în propriul haos. În rest, Farul a învins doar Iașiul și Sibiul, pe teren propriu. Semnalmente de play-out!
Dimensiunea haosului la Constanța e una diferită, dată de senzația tocirii aparatului de resuscitare cu care Hagi și-a tratat până azi produsele fotbalistice. Repatrierile, gloanțe de aur ale „Regelui”, parcă nu mai ies din pușcă așa cum ieșeau.
Pe lângă asta, e un haos mental cumva la nivelul jucătorilor. Valoarea multora este indiscutabilă, dar concentrarea pe un obiectiv consistent pare o misiune complicată pentru la fel de mulți. Deseori, în startul de sezon, Farul a dat senzația că așteaptă investitori, așteaptă stadion nou, dar uită între timp fotbalul frumos și eficient marca Hagi.
Botoșani. Fără valori, fără vână de L1, fără bani
Dincolo de numirea lui Liviu Ciobotariu, aproape tot ce se întâmplă la FC Botoșani pare, culmea, dintr-un manual de retrogradare. Haosul construit de stranieri fără mare perspectivă, într-un episod, din nou ratat, al strategiei de găsire a perlelor de-afară. Strategia l-a făcut fericit și bogat pe Valeriu Iftime uneori, dar bilanțul ei la zi doare tare în clasament. Opt goluri marcate, cele mai puține, la egalitate cu Petrolul însă având mai puțin de jumătate din punctele prahovenilor.
Nici nu știi ce-ar putea să se întâmple la Botoșani ca lucrurile să evolueze. Când a investit masiv clubul pentru mai mult? A fost mereu așa și, cum-necum, echipa s-a salvat. Dezamăgirea vine, până la urmă, din faptul că n-a mai ieșit niciun stranier sclipitor din cernerile moldovenilor.
După 10 runde incomplete din Superliga, atmosfera de Liga 2 e cea mai pregnantă în nordul țării. Buzăul dă semne că mișcă sub bagheta lui Neagoe și prin ultimele transferuri, Slobozia tinde să devină un Oțelul în miniatură, dar la Botoșani…