Cine e puștiul minune al Universităţii Craiova despre care Mihai Rotaru spune că „este excepţional şi va ajunge sus”. EXCLUSIV
Universitatea Craiova a oficializat primul transfer al iernii, fundaşul dreapta finlandez Pyry Soiri, în vârstă de 29 de ani, care a semnat, din postura de jucător liber, un contract pe doi ani şi jumătate. Soiri vine de la campioana Finlandei, HJK Helsinki, formaţie pentru care a marcat trei goluri şi a oferit patru pase de gol în 39 de partide. Cotat la 400.000 de euro, Pyry Soiri are 43 de selecţii la echipa naţională a Finlandei pentru care a marcat 7 goluri. Soiri a jucat şi în Belarus, la Şahtior Soligorsk, în Austria, la Admira Wacker, și în Danemarca, la Esbjerg.
Mihai Rotaru spune că a avut două surse pentru aducerea lui Soiri şi că acesta întăreşte flancul drept al defensivei, de unde va dispărea Florin Borţa, în timp ce Ştefan Vlădoiu va rămâne.
Florin Gaşpar este marea speranţă a Universității Craiova
Mihai Rotaru a spus că un alt jucător va deveni foarte important pentru echipa din Bănie pe postul de fundaş dreapta, iar ProSport a aflat că acesta este Florin Gaşpar, un tânăr de 16 ani care încă nu a debutat într-un meci oficial pentru prima echipă a Universităţii Craiova, el fiind component al formaţiei secunde, antrenată de Corneliu Papură, care evoluează în Liga a III-a.
„Este un post pe care e bine că avem o concurenţă foarte bună. Acolo îl avem pe Vlădoiu, fiindcă, deşi a jucat acolo şi ne-a ajutat, Căpăţână nu este fundaş dreapta de meserie, ci un mijlocaş central. Vlădoiu are nevoie de concurenţă, fiindcă Borţa va pleca în iarna aceasta şi mai aveam nevoie de un fundaş dreapta. Avem şi un copil excepţional în centru, care, într-un an sau doi, sunt convins că va ajunge sus” a declarat Mihai Rotaru la Digisport.
Gaşpar, ţinut secret în vara trecută, în lotul Universităţii Craiova care s-a pregătit în Bulgaria
Internaţional U16 şi U17 al României, Florin Gaşpar a fost jucătorul ţinut secret de clubul Universitatea Craiova, din lotul care a făcut deplasarea în stagiul din Bugaria, deoarece nu fusese încă legitimat de la CSS Craiova. El a marcat un gol în amicalul de la Bansko, împotriva lui Botev Plovdiv, terminat 2-0 pentru olteni.
De asemenea, a făcut parte din echipa U19 a Ştiinţei care a jucat dubla cu Partizan Belgrad, în UEFA Youth League.
Pentru Universitatea Craiova, postul de fundaş dreapta a fost unul descoperit în ultimul deceniu. Cu excepţia primei perioade a lui Ivan Martic în Bănie, oltenii au avut mereu probleme în banda dreaptă a defensivei. În acest sezon, Vlădoiu, Borţa şi Căpăţână au fost soluţiile de fundaş dreapta, dar niciunul nu a dat satisfacţie.
„Am început fotbalul la vârsta de 7 ani, la CSS Craiova. Universitatea Craiova înseamnă foarte mult pentru mine. Personal, cred că Știința reprezintă cel mai iubit club din România. Am crescut cu această echipă și am visat mereu să îmbrac tricoul alb-albastru.
Vreau să demonstrez că merit să fiu la Universitatea și voi face tot ce depinde de mine pentru ca visul de a juca pe stadionul „Ion Oblemenco” să se îndeplinească”, spunea Gaşpar în vară, pentru site-ul oficial al clubului din Bănie.