Cine este fanul „câinilor” care a spart televizorul de nervi după ce ardelenii au egalat în prelungirile meciului U Cluj – Dinamo 3-3! A dezvăluit cum l-a făcut praf și ce se întâmplă, acum, când copilul vrea să se uite la desene animate la ecranul găurit!
Unul dintre suporterii „câinilor” a spart televizorul de nervi după ce ardelenii au egalat în prelungirile meciului U Cluj – Dinamo 3-3!
El a spus cum a făcut praf televizorul, care a fost reacția soției și cum se decurcă al lui copil, care vrea să se uite la desene animate.
Suporterul dinamovist care a spart televizorul de nervi la U Cluj – Dinamo 3-3 și-a explicat gestul
Dinamo a fost egalată de U Cluj, în deplasare, în primul minut de prelungiri al meciului de sâmbătă, 4 mai, iar acum depinde și de alte rezultate pentru a scăpa de la retrogradarea directă.
Un fan al „câinilor” a spart televizorul când Ovidiu Bic a trimis mingea în poarta oaspeților, iar poza a devenit virală pe rețelele de socializare. El și-a explicat gestul și a recunoscut că trebuie să facă rost de altul, pentru că nu are de gând să se trezească devreme, când Dinamo va juca în Liga 2.
„Nu mai suport. Anii ăștia de suferință mi-au pus capac… timp, bani și stres la fiecare meci sperând ca o să fim acolo unde eram acum câțiva ani.
La golul de 3-3 am dat cu telecomanda pentru că e al nu știu câtelea meci în care pierdem în 90 puncte esențiale. Soția m-a certat puțin, dar a înțeles supărarea după”, a spus Mădălin Sin, potrivit Fanatik.
Fanul „câinilor” le cere jucătorilor să plece dacă Dinamo va retrograda
Suporterul lui Dinamo speră ca gestul lui să fie ghinionul spart al lui Dinamo. El nu este membru DDB, dar a susținut echipa cât de mult a putut prin prezența pe stadion și cumpărând multe bilete virtuale în timpul pandemiei de covid-19.
În ceea ce privește televizorul, suporterul spune că se mai vede doar pe jumătate de ecran. Mădălin Sin este mulțumit de faptul că, pe moment, copilul lui se descurcă și se uită la televizor pe partea bună.
Fanul a mai precizat că nu are de gând să se uite la cel mai important meci al lui Dinamo din acest sezon, cel cu UTA, de pe teren propriu, programat pe 12 mai, de la ora 21:30.
El le transmite jucătorilor de la Dinamo să plece, dacă echipa va retrograda. Mai mult, el și-a luat angajamentul că nu se va mai uita la vreo partidă a echipei lui de suflet, cât timp aceasta va fi în Liga 2.
„Câinii” se pot salva de la retrogradare, fără baraj, într-o singură situație
Dinamo se găsește într-o situație ingrată înaintea ultimei etape din play-out-ul Superligii. „Câinii” sunt pe penultimul loc, cu 22 de puncte, la fel ca FC U Craiova, dar echipa olteană beneficiază de un golaveraj mai slab.
Toate meciurile din ultima etapă se vor juca pe 12 mai, de la ora 21:30, dar Dinamo nu se salvează doar cu victoria în fața celor de la UTA. „Câinii” se pot salva de la retrogradare, fără baraj, dacă înving și FC Botoșani, FC Voluntari și Poli Iași pierd, iar FC U Craiova nu câștigă.
Dacă FC Botoșani remizează și FC Voluntari plus Poli Iași sau FC U Craiova înving, Dinamo retrogradează, pentru a doua oară în trei ani.