Cine este Jovo Lukic, atacantul cu care Mihai Rotaru vrea să dea lovitura la Universitatea Craiova. A fost rezerva lui Elvir Koljic şi a fost debutat la naţionala Bosniei de Ivaylo Petev. SPECIAL

Foto: Profimediaimages
Vezi galeria foto - 4 poze

Mihai Rotaru negociază aducerea atacantului bosniac Jovo Lukic la Universitatea Craiova, de la campioana Bosniei Herţegovina, Borac Banja Luka.

ProSport a aflat că oltenii îl urmăresc de un an de zile pe vârful de 25 de ani şi 1,90 metri şi că acesta a fost recomandat de fostul antrenor al Universităţii Craiova, bulgarul Ivaylo Petev, dar şi de Elvir Koljic. De altfel, antrenorul bulgar l-a şi debutat pe Jovo Lukic în naţionala Bosniei, pe vremea când era selecţionerul acesteia, în urmă cu 3 ani, într-un meci amical cu SUA, scor 0-1. Atunci, Lukic a evoluat 84 de minute, aceea rămânând singura prezenţă a atacantului în naţionala lui Edin Dzeko.

Cine este Jovo Lukic, atacantul pe care Mihai Rotaru îl vrea la Universitatea Craiova

La fel ca Elvir Koljic, Jovo Lukic a evoluat la formaţia bosniacă FK Krupa na Vrbasu, apoi a trecut la Zvijeda Gradacac, de unde a fost achiziţionat de Borac Banja Luka, acum patru ani. De altfel, Jovo Lukic a fost rezerva lui Elvir Koljic la Krupa na Vrbasu, Lukic înlocuindu-l pe Koljic de obicei pe finalul partidelor.

Universitatea Craiova își dorește să îl aducă pe atacantul bosniac, subiect despre care a scris și Fanatik.

În acest sezon, Jovo Lukic are trei goluri în nouă meciuri pentru Borac, unul în preliminariile Champions League, contra albanezilor de la Egnatia. În total, în 4 sezoane şi 136 de meciuri la Borac, Lukic a marcat 38 de goluri şi a oferit 12 assist-uri. Pentru Krupa na Vrbasu a reuşit 12 goluri în 43 de meciuri.

Jovo Lukic a mai evoluat, în prima parte a carierei, la Sloga Doboj (13 goluri în 43 de meciuri). Evaluat la 500.000 de euro pe Transfermarkt, Jovo Lukic mai are un an de contract cu Borac Banja Luka, formaţie care solicită 1 milion de euro pentru jucător, în timp ce Universitatea Craiova este dispusă să plătească în jur de 600.000 de euro, ţinând cont că Lukic a intrat deja în ultimul an de contract cu campioana Bosniei, formaţie calificată în grupele Conference League. Lukic i-a fost adversar şi lui Răzvan Lucescu, în dubla din Champions League dintre Borac şi PAOK, adjudecată de eleni.

Borac tocmai i-a achiziţionat pe fostul fundaş central al Universităţii Craiova, Niko Datkovic, adus în Bănie acum 7 ani, la iniţiativa lui Devis Mangia, dar şi pe Boban Nikolov, fostul mijlocaş de la Viitorul.

Publicat: 06 09. 2024, 13:34