:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2FGigi-Becali-i-a-dat-primul-11-lui-Marius-Sumudica-pentru-Rapid-%E2%80%93-FCSB-cu-o-saptamana-inaintea-derby-ului-%E2%80%9EAcolo-sunt-doua-posibilitati.jpeg)
Mihai Rotaru a avut o întâlnire „de gradul zero” cu Dan Șucu, chiar pe aeroport, unde au discutat despre Gigi Becali. Cei doi au vorbit despre victoria lui FCSB contra celor de la PAOK, pe care a scos-o din Europa League.
Calificarea FCSB în optimile Europa League este comentată chiar și de rivalii la titlu, după cum afirmă Mihai Rotaru. Patronul oltenilor s-a întâlnit cu Dan Șucu pe aeroport, chiar după returul meciului campioanei cu PAOK.
FCSB are un parcurs european senzațional, după ce a trecut de PAOK Salonic în dublă manșă, scor 4-1 la general. Bucureștenii vor juca cu Olympique Lyon în optimi, iar Mihai Rotaru a dezvăluit ce a discutat cu Dan Șucu despre evoluția campioanei.
„Nu i-am dat niciun mesaj lui Gigi Becali ca să-l felicit pentru parcursul FCSB-ului în UEFA Europa League. M-am întâlnit în aeroport cu domnul Șucu a doua zi pe aeroport, sâmbătă, și a zis «Ce facem cu Gigi?».
Eu am răspuns «Ce să facem? Ciocul mic și să nu mai vorbim, pentru că nu avem ce să facem. Ne uităm și asta este!»”, a spus Mihai Rotaru, conform Fanatik.
Patronul oltenilor recunoaște că nu a putut să citească foarte multe știri după succesul campioanei, și afirmă că-și dorește ca Universitatea Craiova să o ia pe calea FCSB.
Deși nu i-a trimis niciun mesaj lui Gigi Becali, Mihai Rotaru este uluit de ceea ce reușește trupa „roș-albastră“. „Nu i-am dat mesaj lui Gigi! Nu auziți că eu sunt ofticos? Am închis televizoarele, nu am citit presa, nu am citit nimic! Am dat skip peste toate știrile sportive despre FCSB. Nu am citit absolut nimic și nu o să fac asta. Este o performanță extraordinară, dar noi ne dorim ca și noi să facem o performanță asemănătoare. Înțeleg că domnul Șucu i-a dat mesaj lui Gigi Becali, dar eu nu am făcut acest lucru”, a încheiat Mihai Rotaru.