Meciul cu Dinamo va fi unul de neuitat pentru Ciprian Deac, care va fi premiat pentru partida cu numărul 400 în Superliga României, cifră anunțată de site-ul LPF. Dar, Deac nu este fotbalistul cu cele mai multe partide diputate în primul eșalon din România, care încă mai are statutul de jucător activ în Superliga.
Dan Nistor, mijlocașul Universității Cluj, are deja 430 de partide jucate la nivelul primei ligi. Mario Camora (383), Vlad Achim (363), Ionuț Larie (360), Alexandru Mateiu (354), Takayuki Seto (333), Cristi Bălgrădean (320) sau Valerică Găman (306) au și ei peste 300 de partide în Superligă.
Ciprian Deac a debutat în în prima ligă în urmă cu 18 ani, într-un CFR – Unirea Urziceni 4-0. Dorinel Munteanu l-a introdus în locul lui Romeo Surdu, în minutul 85. „Neamțul” era antrenor jucător la formația din Gruia.
Deac a ajuns să bifeze 17 sezoane în prima ligă din România și atinge astăzi 400 de meciuri în condițiile în care a evoluat și în străinătate. A stat un an la Schalke și doi ani în Kazahstan, unde a jucat pentru Aktobe și Tobol.
Cele mai multe sezoane le are jucate la CFR (15), dar Deac a evoluat și pentru Oțelul și Rapid, în prima ligă din România. În toată această perioadă, fostul internațional a schimbat 17 antrenori. Mijlocașul a marcat 86 de goluri doar în Superliga României, în tot acest timp.
Deac mai are nevoie de 48 de meciuri pentru a intra în top 10 al fotbaliștilor cu cele mai multe meciuri în Superliga României. Astfel i-ar depăși pe Constantin Stancu (447 partide) și Ion Dumitru (442) și ar intra în topul în care se pregătește să intre și Dan Nistor. Ionel Dănciulescu (515 partide) este fotbalistul cu cele mai multe partide disputate în prima ligă din România.
Venirea lui Adrian Mutu a însemnat „salvarea” pentru Ciprian Deac. Acesta nu mai era folosit titular de către Andrea Mandorlini, dar statutul i s-a reschimbat brusc. Jucătorul de 38 de ani a lipsit doar cinci minute în patru meciuri, cu Adrian Mutu pe bancă.
„Cred că e cel mai emblematic jucător al CFR-ului și avem nevoie de cineva care să țină steagul sus. Nu doar că am fost colegi la echipa națională, dar am jucat și împotriva lui. Îl cunosc foarte bine pe Ciprian. Cred că există puțini jucători care să se antrenze ca el. Nu vreau să critic ce a făcut Andrea Mandorlini. Normal că fiecare antrenor face alegerile lui”, a spus Adrian Mutu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER