Ciprian Marica sare în apărarea lui Mihai Pintilii și crede că Federația Română de Fotbal se orientează „către tot felul de lucruri mărunte”, în condițiile în care fostul mijlocaș nu poate fi și în acte principalul celor de la FCSB.
Ciprian Marica susține că forul condus de Răzvan Burleanu ar trebui mai degrabă să vină cu „soluții”, într-o perioadă în care FCSB caută soluția cea mai bună pentru antrenorul care să dețină licența PRO.
Fost coleg cu Mihai Pintilii atât la naționala României, cât și la FCSB, Marica este de partea celui care speră să aducă titlul pentru roș-albaștri în Superliga.
„Ne aplecăm către tot felul de lucruri mărunte! Ca de exemplu, această interdicție a lui Pintilii de a profesa, de a la interzice antrenorilor să-și desfășoare activitatea, cu sau fără licență. Vor să muncească, dar îi interzicem cu tot dinadinsul, fără să venim cu niște soluții”, a spus Ciprian Marica, pentru ProSport.
Ciprian Marica nu uită modul în care Federația Română de Fotbal a procedat atunci când i-a adus pe Mirel Rădoi și Adrian Mutu.
În momentul în care Mirel Rădoi a fost instalat pe banca tehnică a echipei naționale a României U21, antrenorul nu avea licență Pro, însă FRF a transmis că a primit o derogare de la UEFA deoarece Rădoi se înscrisese deja la cursuri.
„Federația s-a descurcat atunci când n-a avut încotro și i-a dorit pe Mirel Rădoi, pe Adi Mutu la prima reprezentativă sau la cea U21. Au găsit soluții, au luat derogări, i-a ajutat, că nu aveau BAC-ul. Ei bine, acum nu mai găsim soluții, venim și le dăm amenzi, găsim cum să-i facem să renunțe, lucru cu care nu pot să fiu de acord”, a mai afirmat fostul atacant al celor de la FCSB.
„Nu m-am ocupat eu de înscrierea lui Rădoi la licențiere, că nu eram și nu sunt responsabil de înscrieri la Școala de Antrenori. E ceva ce ține de administrația FRF. La câte nereguli au existat în ultimii 40 de an, chiar n-are rost să vă apucați să dezgropați morții acum! În trecut, totul era făcut discreționar, abia acum sunt respectate regulamentele”, a spus Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, la începutul anului, conform GSP.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER