David Miculescu (21 de ani) a sosit singur la București, iar Ciprian Marica (36 de ani) l-a „certat” pe agentul jucătorului, care l-a lăsat singur.
Gigi Becali a scos din buzunar 1,7 milioane de euro pentru a-l transfera de la UTA la FCSB pe David Miculescu, unul dintre cei mai promițători fotbaliști din Superliga. Fotbalistul a aterizat luni dimineață la București, iar imaginile cu extrema de 21 de ani l-au surprins pe Ciprian Marica.
Fostul atacant al echipei naționale a României nu înțelege cum fotbalistul a fost lăsat singur pe aeroport, de unde a fost preluat doar de tatăl său pentru a merge la palatul lui Gigi Becali. „E insuficient! Agentul trebuia să fie cu el”, a spus Ciprian Marica.
Ciprian Marica spune că David Miculescu nu trebuia lăsat singur pe aeroportul din București, după ce a călătorit singur până în Capitală. Noul fotbalist al lui FCSB a fost preluat de aici de tatăl său și abia când a ajuns la palatul lui Gigi Becali s-a întâlnit și cu impresarul Cătălin Sărmășan.
Fostul atacant al echipei naționale a României Ciprian Marica spune că un fotbalist atât de tânăr are nevoie de toată susținerea apropiaților în aceste momente, astfel că nu ar fi trebuit lăsat singur.
„Ca tânăr, e important să ai pe cineva lângă tine, nu să vii singur. Ești tânăr, timid, palid, ai nevoie de cineva lângă tine. Are nevoie de oameni în jurul lui, care să-l susțină. Singur, așa… Mă uit la el, e un puști.
Am fost și eu în situația asta și ai nevoie de oameni lângă tine. L-a așteptat cineva și-l duce la palat. E insuficient, chiar dacă e tatăl lui. Agentul trebuia să fie cu el”, a declarat Ciprian Marica pentru Pro Arena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER