Claudiu Keșeru, atacantul în vârstă de 35 de ani de la UTA Arad, a vorbit la finalul meciului cu Petrolul Ploiești despre victoria echipei, dar și despre David Miculescu și despre fosta sa echipă, FCSB.
UTA Arad și Petrolul Ploiești s-au întâlnit luni seară, pe Stadionul „Francisc Neuman”, în cadrul etapei a doua din Superliga, iar arădenii s-au impus cu scorul de 2-0, după dubla reușită de către David Miculescu, în minutele 11, respectiv 70.
După această partidă, Claudiu Keșeru a recunoscut că arădenii se gândesc la play-off, dar și că, în același timp, sunt conștienți că au mult de muncă până să ajungă acolo.
Experimentatul atacant l-a lăudat pe mai tânărul coleg, David Miculescu, și a vorbit diplomat și despre situația de la FCSB, după ce antrenorul Toni Petrea și-a dat demisia.
„E important ca la finalul meciului să ne putem privi în ochi și să nu avem niciun regret. Am dat totul, în seara asta ne-a reușit, a fost un joc consistent, dar cu siguranță putem face mai mult. Normal că vorbim despre play-off, dar e la nivel de ambiție.
(n.r. despre David Miculescu) E un copil excepțional, poate să progreseze, în seara asta a fost el. Punem accent pe echipă, iar cine iese în evidență să fie doar cireașa de pe tort. Să continue așa, să fie la fel de serios, asta e important.
(n.r. despre FCSB) E trist, dar nu pot să zic că mă surprinde. Îmi pare rău pentru jucătorii aflați acolo că trăiesc astfel de momente. Îmi doresc lucrul ăsta (n.r. să se califice în următorul tur preliminar din Conference League)”, a spus Claudiu Keșeru, la flash-interviul de după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER