Claudiu Keșeru, desființat după debutul la UTA Arad. „Dacă nu dă gol, zici că nu joacă, nu îl vezi!”
Claudiu Keșeru (35 de ani) a fost desființat de Basarab Panduru după debutul la UTA Arad.
Claudiu Keșeru a fost titularizat de Ilie Poenaru la meciul pierdut de UTA Arad cu FC Argeș, scor 0-2, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, iar prestația fostului atacant de la FCSB a lăsat de dorit.
Deși a fost adus ca o mare vedeta la formația din Arad, Claudiu Keșeru a dezamăgit la debutul său oficial la UTA Arad, iar Basarab Panduru nu s-a ferit să dea de pământ cu el.
Claudiu Keșeru, desființat după debutul la UTA Arad
Basarab Panduru crede că Claudiu Keșeru nu a adus niciun plus formației antrenate de Ilie Poenaru și îl critică pe atacantul în vârstă de 35 de ani pentru atitudinea sa din teren. Fostul internațional român susține că atacantul s-a ocupat mai mult să își certe antrenorul și coechipierii decât să ajute echipa.
„Keşeru a atins mingea prin minutul 30 prima dată. Până atunci, l-a certat şi pe antrenor, a certat şi vreo doi jucători. Ok, eşti Keşeru, dar nu ştiu dacă ajuţi cu ceva UTA cu atitudinea asta.
Cu mâinile pe sus, că ţi-o dă ăla greşit… asta a fost marea problemă a lui Keşeru în ultimul timp. Dacă nu dă gol, zici că nu joacă, nu îl vezi. Nu vine la un-doi, nimic”, a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.
Claudiu Keșeru a semnat cu UTA Arad pe 1 iulie 2022 din postura de jucător liber de contract, după ce Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB. Pe parcursul carierei, atacantul a mai evoluat pentru Ludogoreț Razgrad, SC Bastia, Angers, FC Nantes, Tours, Lib.-St.-Seurin și Bihor Oradea.
- 900.000 de euro este cota lui Claudiu Keșeru, conform transfermarkt.com
- 67 de meciuri, 33 de goluri și 12 pase decisive a avut Claudiu Keșeru la FCSB
- 2 titluri de campion a câștigat Claudiu Keșeru cu FCSB