Claudiu Niculescu (47 de ani) este foarte aproape să revină pe banca tehnică a lui FC Voluntari, echipa din Superliga unde a obținut cele mai bune rezultate, Ilie Poenaru fiind amenințat cu demiterea.
Antrenorul Claudiu Niculescu i-ar putea lua locul lui Ilie Poenaru la FC Voluntari, după ce ilfovenii au ajuns pe loc de baraj ]n Superliga.
Scaunul actualului tehnician al echipei manageriate de Florentin Pandele se clatină, viitorul său fiind strâns legat de meciul de duminică, de pe terenul lui U Cluj. În cazul în care Ilie Poenaru se va întoarce cu o nouă înfrângere din această deplasare, el urmează să fie demis, iar cele mai mari șanse să îi ia locul le are Claudiu Niculescu, potrivit GSP.
FC Voluntari a ajuns pe locul 14 al clasamentului Superligii, cu numai 13 puncte. Ultima victorie datează de pe 7 august, când s-a impus cu 2-1 în fața Rapidului, iar de atunci au urmat nu mai puțin de 10 meciuri în care echipa din Jud. Ilfov nu a mai cunoscut gustul succesului: patru rezultate de egalitate și șase înfrângeri.
În prezent, Claudiu Niculescu este antrenor în Liga 2, la CSC Șelimbăr, formație care se află pe locul 3 al clasamentului, la egalitate cu primele două clasate – și cu un meci în minus față de liderul Corvinul, și care are toate șansele să prindă play-off-ul la finalul sezonului regulat. Cu toate acestea, „călăreții roșii” nu au drept de promovare deoarece clubul este unul de drept public, iar fostul atacant al lui Dinamo știe că nici în scenariul ideal nu va putea antrena în Superliga în sezonul următor. Astfel, el are toate motivele să accepte o eventuală propunere venită de la FC Voluntari, clubul alături de care a obținut cele mai importante rezultate din cariera de antrenor: a câștigat Cupa României și Supercupa României cu ilfovenii.
Claudiu Niculescu le-a mai pregătit, de-a lungul carierei, pe U Cluj, FC Bihor, Damila Măciuca, CSM Rm. Vâlcea, CS Mioveni, FC Voluntari, Dinamo, Al Tai, Concodia Chiajna și Poli Iași.
Principalul de facto de la FC Voluntari, Ilie Poenaru – care nu deține licența Pro – spune că perioada slabă pe care o traversează echipa este în bună măsură și din cauza problemelor de natură medicală cu care se confruntă unii dintre elevii săi.
„Meciul nu a fost strălucit sau spectaculos. Nu trebuia să câștige nimeni. Golul a venit pe o lipsă de comunicare. Am greșit, am revenit, am avut situații, dar nu am reușit să egalăm. A fost slab ca și calitate. Nu meritam să pierdem.
În afară de gol, ei au avut o ocazie. Eram presați de timp să egalăm. Suferim și din cauza accidentaților. În fiecare săptămână mai apare câte unul. Noi pe bancă am avut doi jucători cu experiență. Atitudine au avut, nu putem să le reproșăm nimic”, a spus Ilie Poenaru, după ce FC Voluntari a fost învinsă pe teren propriu de Sepsi, cu 2-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER