Clipe emoționante pe „Ion Oblemenco”, înainte de Universitatea Craiova – FCSB! Cum l-au omagiat oltenii pe Nicolae „Țâcă” Zamfir | FOTO

Universitatea Craiova nu l-a uitat pe Nicolae „Țâcă” Zamfir, pe care l-a omagiat înainte de meciul cu FCSB.

Etapa a 11-a din Superliga le-a adus față în față pe Universitatea Craiova și FCSB, două dintre formațiile care și-au propus să se lupte la titlu în acest sezon. Meciul dintre cele două echipe a fost precedat de un moment emoționant organizat de gazde în memoria celui care a fost Nicolae Zamfir, cunoscut în toată lumea fotbalului românesc drept „Țâcă”.

Înaintea fluierului de start, tricoul pe care nașul lui Gică Popescu l-a purtat când a dat lovitura de start la meciul cu Farul a fost înălțat la cer cu ajutorul unor baloane cu heliu.

Clipe emoționante pe „Ion Oblemenco”, înainte de Universitatea Craiova – FCSB! Cum l-au omagiat oltenii pe Nicolae „Țâcă” Zamfir

Oltenii nu l-au uitat pe Nicolae Zamfir, cel care a scris istorie pentru clubul alb-albastru. „Țâcă” este cel care l-a descoperit, printre alții, pe marele Gică Popescu, fotbalist căruia i-a ajuns, ulterior, naș.

Înainte de fluierul de start, tricoul pe care l-a purtat Nicolae Zamfir când a dat lovitura de start la Universitatea Craiova – Farul, din etapa cu numărul 9, a fost înălțat la cer cu ajutorul unor baloane cu heliu, în aplauzele celor prezenți. De asemenea, pe tabela de marcaj au apărut imagini cu fostul antrenor, însoțite de mesajul „Dumnezeu să îl odihnească în pace!”.

Născut în Craiova, în 1944, Nicolae Zamfir a fost mentorul a generaţii de fotbalişti ai Băniei, ocupându-se decenii de centrul de copii şi juniori al Universităţii Craiova. A fost antrenor al primei echipe, în 1997, activând pentru o perioadă şi în Japonia, unde a condus formaţia JEF United Ichihara. A mai activat la Chimia Rm. Vâlcea, Drobeta Turnu Severin şi în Bulgaria, la Bdin Vidin.

A condus pentru o lungă perioadă academia lui Gică Popescu de la Craiova, iar în ultimii ani a fost implicat activ în protocolul de colaborare dintre Universitatea din Craiova și Universitatea Craiova. Nicolae Zamfir a fost cel care a văzut talentul lui Gică Popescu şi a fost determinant în aducerea sa de la Calafat la Universitatea Craiova.

Publicat: 18 09. 2022, 22:00