Clubul din Superliga care vrea să dea lovitura cu 3 fotbaliști de la Rapid! Vor începe negocierile cu Dan Șucu pentru jucători: ar urma să continue și din vară
Un club din Superliga vrea să dea lovitura cu transferul a trei fotbaliști de la Rapid. Mircea Rednic dorește să își întărească lotul pentru sezonul viitor, iar UTA vrea să profite de situația din Giulești cauzată și de dosarul în care este implicat și președintele clubului, Daniel Niculae.
UTA are trei jucători veniți sub formă de împrumut de la Rapid, dar arădenii au planuri de a-i păstra. Mircea Rednic este mulțumit de prestațiile lui Claudiu Micovschi, Rareș Pop și Cătălin Vulturar, iar tehnicianul ar dori ca aceștia să rămână la formația arădeană.
Clubul din Superliga care vrea să dea lovitura cu 3 fotbaliști de la Rapid
„Puriul” este convins că aceasta ar fi cea mai bună soluție și pentru cei trei fotbaliști.
„Îl ia, îl ia (n.red. – Rapid pe Claudiu Micovschi). Din declarațiile pe care le-au făcut, așa cred. Eu am vorbit cu Micovschi, și el își dorește să meargă. Nu e sub contract cei de acolo, dar Mico e un tip sensibil. Are nevoie de un ambient care să îi dea încredere. Acolo n-au timp să discute cu tine, să mai facă o glumă.
Eu aș vrea să îi țin pe toți (n.r. Vulturar, Pop și Micovschi)! M-aș bucura și ar avea de câștigat. Nu m-ar deranja dacă la început de pregătire ar pleca la Rapid să încerce să se impună. Eu îi aștept înapoi oricând”, a declarat Mircea Rednic, potrivit GSP.
39 de fotbaliști a folosit UTA Arad în sezonul regular
După ce sezonul trecut „Bătrâna Doamnă” s-a salvat de la retrogradare la barajul cu Gloria Buzău, 0-0 și 5-1, conducerea arădenilor a schimbat mare parte din lot. Alexandru Meszar, oficialul „Bătrânei Doamne”, i-a oferit libertate pe piața transferurilor lui Mircea Rednic pentru a contura lotul formației.
Arădenii au decis să renunțe la jucătorii cu salarii mari, precum Claudiu Keseru, Bentley Ubbink și Idriz Batha, iar UTA a semnat, în acest sezon, numai cu jucători liber de contract sau veniți sub formă de împrumut.
Înaintea de startul stagiunii curente, UTA a renunțat la 15 jucători și a adus alți 13 fotbaliști, însă trierea a continuat pe tot parcursul sezonului.
Deși a folosit 39 de jucători, în cel puțin un meci din sezonul regular al Superligii, Mircea Rednic a renunțat la 15 dintre ei, până în momentul în care a conturat lotul. Cel mai constant jucător în tricoul „Bătrânei Doamne” a fost căpitanul Florin Iacob, goalkeeperul fiind integralist în 27 din cele 30 de partide ale sezonului regular.