Un club din Superliga are toate motivele să desfacă șampania: edilul care investește masiv în cea mai spectaculoasă campanie de transferuri a câștigat un nou mandat.
Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca, a câștigat un nou mandat, al șaselea la rând, Consiliul Județean fiind principalul finanțator al lui U Cluj.
2004 a fost anul în care Emil Boc a câștigat, pentru prima dată, primăria din Cluj-Napoca. Plecat în finală de pe locul 2, el l-a devansat pe Ioan Rus, deși acesta obținuse în primul tur cu aproape 15.000 de voturi în plus. Singura dată a avut emoții în ceea ce privește victoria în 2012, când a avut un singur procent mai mult decât Marius Nicoară.
Și de această dată victoria a fost categorică, susține România TV, principalul lui contracandidat, Sabin Sărmaș, obținând aproximativ 30% din voturi.
Având și Consiliul Județean de partea lui, Boc a sprijinit financiar echipa U Cluj și, de fiecare dată când a avut ocazia, și-a manifestat simpatia pentru „șepcile roșii”. Memorabile sunt secvențele de acum doi ani, când U Cluj a câștigat barajul pentru Superliga cu Dinamo, iar Boc sărbătorea promovareea ca un suporter înfocat.
La finalul sezonului recent încheiat, U Cluj a ratat calificarea în preliminariile Conference League, după ce a fost învinsă de Universitatea Craiova, în deplasare, cu 4-5, după loviturile de departajare.
Încă de la finalul partidei, antrenorul principal Ioan Ovidiu Sabău a anunțat o remaniere masivă a lotului. Iar acest lucru este în plină desfășurare. Până în acest moment, de la U Cluj au plecat nu mai puțin de cinci fotbaliști și au venit patru.
Gruparea ardeleană a anunțat, pe site-ul oficial, că a încetat colaborarea Dragoș Tescan, Plamen Iliev, Andrei Pițian și Kevin Doukoure, jucători care au ajuns la final de contract. Marea pierdere este, însă, Daniel Popa, luat de Gigi Becali la FCSB.
Ulterior, au fost prezentate și noile achiziții. Primul pe listă a fost Ovidiu Popescu. Acesta a devenit campion cu FCSB în sezonul recent încheiat, dar patronul Gigi Becali a anunțat că nu are de gând să-i prelungească înțelegerea scadentă în vară.
La scurt timp, cu formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a semnat Iulian Cristea. În ediția trecută de campionat, el a jucat la Rapid și mai avea contract cu gruparea alb-vișinie pentru încă un an. Părțile au decis să se despartă amiabil și se pare că jucătorul a renunțat la banii pe care îi mai avea de primit până în 2025.
Ceilalți doi fotbaliști sosiți la Cluj-Napoca au retrogradat cu FC Voluntari. Este vorba despre mijlocașul central Vadim Rață și cel de bandă Radu Boboc. Primul este căpitanul naționalei Republicii Moldova, are peste 180 de meciuri în Superliga și a semnat pe doi ani.
De asemenea, U Cluj a mai transmis că a prelungit contractele lui Iustin Chirilă, unul dintre juniorii de mare perspectivă formați de academia proprie, Gabriel Simion și Dorinel Oancea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER