CSA Steaua a emis un comunicat oficial, la scurt timp după ce FCSB a anunțat că meciul împotriva lui CFR Cluj se va disputa pe arena din Ghencea.
„Militarii” au admis faptul că s-a semnat contractul între cele două părți și, totodată, au precizat care au fost diferențele între speța de acum și cea de la meciul cu Dinamo.
CSA Steaua a anunțat că a solicitat aceleași clauze în contract, iar de această dată, FCSB le-a prezentat toate actele necesare pentru a parafa înțelegerea.
„Cu privire la contractual semnat între Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” și reprezentanții SC Fotbal Club FCSB SA, în vederea punerii la dispoziție a stadionului pentru partida SC Fotbal Club FCSB SA-CFR Cluj Napoca, din data de 6 august, facem următoarele precizări:
– Clauzele contractului au fost aceleași ca și la solicitarea anterioară, cu FC Dinamo București. Acum, toate aceste clauze au fost îndeplinite de către reprezentanții SC Fotbal Club FCSB SA; – Clubul Sportiv al Armatei Steaua a respectat, respectă și va respecta întotdeauna prevederile legale în vigoare”, a anunțat CSA Steaua.
FCSB a semnat contractul cu CSA și va juca pe Stadionul Steaua derby-ul cu CFR Cluj, după cum anunțase și Gigi Becali în prima parte a zilei de luni, 31 iulie. Pentru a beneficia de arena din Ghencea, clubul din Superliga a garantat că niciun angajat al său nu va asocia FCSB cu Steaua.
„S-a semnat. Duminică se va juca în Ghencea. Bine că s-a rezolvat. Când se rezolvă problema, e bine. Nu mai are rost să comentăm ce a fost.
Avem obligaţia noi, staff-ul, jucătorii, antrenorii, să nu spunem că suntem Steaua. Noi o vom face. Noi nu putem să oprim galeria, nu avem cum să îi oprim.
E vorba despre meciul acesta şi cât e Arena Naţională ocupată. Atât am nevoie, după jucăm pe Arena Naţională”, a spus Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER