:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2FMoment-fabulos-pentru-Gele-dupa-ce-a-contribuit-la-autogolul-lui-Turda-Ce-au-facut-colegii-sai-de-la-FCSB-pe-teren-a-fost-nemaivazut-in-Superliga.jpg)
Jordan Gele a debutat la campioana României în Gloria Buzău – FCSB 0-2, iar la finalul partidei antrenorul Elias Charalambous a tras concluzia.
Prezentat la FCSB pe 11 februarie, Jordan Gele a debutat la echipa lui Gigi Becali în meciul câștigat cu 2-0, în deplasare, în fața celor de la Gloria Buzău.
Campioana a rezolvat două probleme în urma victoriei cu 2-0 pe terenul Gloriei Buzău: a revenit pe primul loc în Superliga și s-a calificat, matematic, în play-off. Cu trei etape înainte de finalul returului sezonului regulat, FCSB are 49 de puncte și nu mai poate fi ajunsă de Sepsi sau Petrolul, ambele cu 37 de puncte.
Jordan Gele a ajuns la echipa lui Gigi Becali pe 11 februarie și a fost folosit în chiar primul meci în care avea dreptul să joace. Titular cu Gloria Buzău, jucătorul venit de la Petrolul a fost păstrat pe teren toate minutele și a contribuit la golul doi al oaspeților.
„Este uimitor spiritul băieților pe care l-au avut azi. Este foarte greu să joci în această situație. Este periculos și pentru sănătatea lor. Sunt încântat de atitudinea lor. Nu am cuvinte să îi laud pe jucători pentru ce fac.
Întotdeauna așteptăm de la jucătorii care vin de pe bancă să aducă un plus. Au făcut diferența și suntem fericiți pentru ei. A fost și vântul împotriva noastră în prima repriză, ne-a fost greu. Sunt 3 puncte foarte importante pentru noi. Mergem mai departe.
Totdeauna spun că este important să câștigi pentru încredere, pentru a rămâne tot timpul în priză. Trebuie să fim primii la final. Întotdeauna trebuie să ne concentrăm la meciul următor. Nu contează cu cine joci. Vrem să câștigăm următorul meci”, a spus Elias Charalambous la finalul partidei.
Tehnicianul campioanei României s-a referit și la ce urmează pentru FCSB, mai precis meciul de joi cu PAOK Salonic, de pe Arena Națională, care contează pentru returul play-off-ului pentru optimile Europa League, dar și confruntarea cu Dinamo de pe 23 februarie.
„Am spus-o și la Salonic că meciul de la București va fi mult mai dificil. Băieții au arătat că nu au limită în Europa. Sper la un rezultat bun și să ne calificăm. Trebuie să ne propunem lucruri mărețe, înalte, și să credem în ele.
Luăm pas cu pas. După meciul cu PAOK avem Dinamo. Trebuie să fim umili, să fim cu picioarele pe pământ. Nu este deloc ușor nici pentru suporteri să fie alături de băieți în aceste condiții meteo și acest lucru este uimitor”, a mai precizat el.