Concurentul lui Cech sau Szczesny a debutat în SuperLigă fără gol primit: „La UTA mă simt ca acasă, fotbalul din România trebuie respectat”

FOTO: Mălina Guler

UTA a remizat (0-0) cu Universitatea Cluj pe teren propriu în penultimul meci al rundei cu numărul trei al SuperLigii. Mircea Rednic spunea că nu poate fi mulțumit de rezultat, dar – în același timp – e realist și recunoaște că echipa sa nu putea mai mult în fața uneia dintre cele mai solide competitoare din campionat. Și tot „Puriul” sublinia că arădenii au închis pentru prima oară poarta în acest sezon, după ce în primele două runde încasaseră nu mai puțin de cinci goluri.

Patru dintre acestea au venit la Craiova, parte din vină având-o și portarul Robert Popa, care luni seara a luat loc pe bancă. Între buturi s-a aflat pentru prima oară Dejan Iliev, nord-macedonianul de 29 de ani, care timp de un deceniu a fost portarul lui Arsenal Londra, fără – însă – a juca pentru „tunari” în meciurile oficiale.

Iliev: „Am fost la Arsenal timp de 10-11 ani și am dat totul în fiecare zi”

De altfel, chiar Iliev și-a admis limitele în comparație cu concurenții săi pe post la puternica formație britanică:

„Am fost la Arsenal timp de 10-11 ani și am dat totul în fiecare zi. Din păcate, nu am reușit să mă impun, i-am avut ca și concurenți pe Petr Cech, Bernd Leno, Wojciech Szczesny, e foarte greu să le iei fața. Tot ce pot spune e că am învățat multe de la aceste nume mari, cum să mă comport atât în teren, cât și în afara lui, am doar amintiri plăcute de acolo”, recunoaște Iliev.

„Aşa cum se spune în fotbal, dacă nu poți câştiga, măcar să nu pierzi”

Nu a fost chiar debutul perfect pentru Iliev din moment ce colegii săi nu au găsit drumul spre gol și arădenii s-au ales doar cu un punct în meciul de acasă cu U Cluj.

„În primul rând, mă bucur că am jucat, a fost un meci dificil. Din păcate, nu am reuşit să luăm cele trei puncte, am încercat să câştigăm, dar nu am putut să marcăm. Dar, aşa cum se spune în fotbal, dacă nu poți câştiga, măcar să nu pierzi. E dificil pentru mine să spun dacă am avut probleme în atac, dar băieții au dat ce au avut mai bun. Au încercat, au dat sută la sută, dar din păcate nu am avut norocul să marcăm. Vom da totul în următorul meci, pentru a lua cele trei puncte, ne dorim să câştigăm fiecare meci, nu suntem speriați, indiferent de adversar. Atmosfera din vestiar e bună şi sper că vom începe să strângem puncte”, a comentat portarul de 29 de ani remiza albă cu someșenii.

„E un campionat exigent, trebuie să fii sută la sută concentrat”

Dejan Iliev a oferit și primele impresii despre Superligă și fotbalul românesc în general.

„Mă bucur că am debutat aici, în campionatul României, unde atmosfera este frumoasă şi stadioanele la fel. Mă simt bine la UTA, este ca acasă. E un nivel bun, am avut oportunitatea să joc în mai multe campionate şi pot să spun că nivelul de aici e bun. E un campionat exigent, trebuie să fii sută la sută concentrat, nu îţi permiţi să nu fii atent pentru că vei fi pedepsit. E un nivel bun, campionatul e în creştere, ca şi fotbalul românesc. După cum a demonstrat echipa naţională la EURO, acest campionat şi fotbalul din această ţară trebuie respectate”, e de părere utistul.

În perioada în care a aparținut de „tunari”, actualul portar al UTA-ei a fost împrumutat la Sered (Slovacia), în două rânduri, Jagiellonia (Polonia) și Shrewsbury (Anglia, liga a treia), iar după despărțirea de Arsenal a evoluat pentru Trencin (Slovacia), HJK Helsinki (Finlanda) și FK Sarajevo (Bosnia-Herzegovina).

Publicat: 30 07. 2024, 14:43
Actualizat: 30 07. 2024, 16:50