Condiția pe care Andrea Compagno a pus-o chinezilor pentru a semna! Italianul e pe lista unor echipe din Superliga și forțează mâna asiaticilor, care au opțiune de prelungire. EXCLUSIV

Andrea Compagno țintește o prelungire de contract cu Jinmen Tiger, însă doar în condițiile pe care atacantul italian și le dorește în acest moment.

Andrea Compagno a făcut treabă bună în China, a marcat până în prezent 19 goluri, dar la sfârșitul lunii decembrie atacantului italian în expiră contractul cu Tiger.

Însă, ProSport a aflat că Compagno se simte foarte bine în China alături de familia sa și încearcă în prima fază să prindă în continuare un nou contract cu Tiger, dar nu în condițiile negociate în momentul plecării de la FCSB. Chinezii au pus în contract o clauză de opțiune de prelungire a angajamentului acestuia pe un an, iar atacantul italian ar vrea totuși acum să prindă un contract pe doi ani.

Între timp au fost aruncate din nou variante pe piața din România, cu posibile discuții ale unor echipe din Superliga pentru Compagno, dar de fapt italianul intenționează să rămână la Tiger, acolo unde pare că se simte foarte bine, dacă i se vor accepta condițiile.

Condiția pe care Andrea Compagno a pus-o chinezilor pentru a semna cu Tiger, dar visează să joace și în Italia!

Recent, Andrea Compagno a vorbit și despre faptul că într-o zi și-ar dori să joace din nou în Italia. De când eram copil (n.r. visează să joace în Serie A). Sunt ligi cu valoare mai mare. Dar am crescut cu Ronaldo Fenomenul, Baggio. Vieri și Pippo Inzaghi.

E un vis. Nu obiectiv. Nu poți prezice viitorul. Dacă ar veni vreodată un apel din Serie A, aș fi fericit. Dar nu îmi stabilesc așteptări pentru mine. Pentru că oricare ar fi destinația, capul și perseverența nu vor lipsi niciodată”, a declarat Andrea Compagno, pentru Gianluca Di Marzio.

Ce a spus Andrea Compagno despre plecarea de la FCSB

Andrea Compagno, fostul atacant de la FCSB, a avut numai cuvinte de laudă la adresa României și a spus că va fi recunoscător toată viața pentru ce i-a oferit țara noastră.

„Am fost într-o țară minunată, care mi-a oferit foarte multe. Pentru asta voi fi recunoscător toată viața. E puțin ciudat, s-a întâmplat totul foarte repede și e o schimbare importantă. Plec foarte departe. Sunt sigur că e doar la revedere (n.r – pentru România) din punct de vedere uman. În fotbal, cine știe?De ce China și nu Turcia? Mersi că m-ai întrebat. Eu vreau să clarificăm și asta. Am văzut ceva, nu știu cine a zis. Din Turcia nu știu ce echipă a fost. Am citit Konyaspor, dar Konyaspor a fost înainte. Situația lor din clasament nu era foarte bună, nici din punct de vedere financiar.

Sunt sigur că niciunul dintre voi nu s-ar fi dus acolo. După s-a dus varianta asta și a rămas doar în China”, declara atacantul italian.

Publicat: 26 11. 2024, 12:29
Actualizat: 06 12. 2024, 12:30