Conducerea Rapidului cere șefului CCA să nu mai delege la meciurile sale un arbitru, după deciziile controversate din ultimele etape: „Ar fi vorba de rea intenție!”
Conducerea lui Rapid este foarte nemulțumită de calitatea arbitrajului din ultimele în care a jucat echipa giuleșteană, adresând astfel problema către președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras.
Scrisoarea semnată de președintele Daniel Nicolae exprimă nemulțumirile asupra modului în care Lucian Rusandru a arbitrat la meciurile cu CS Mioveni și Chindia Târgoviște.
Rapid a câștigat meciul cu CS Mioveni (scor 2-1), iar în meciul cu Chindia Târgoviște a pierdut cu scorul de 2-1, aceasta fiind prima partidă câștigată de dâmbovițeni în acest sezon.
Conducerea Rapidului cere șefului CCA să nu mai delege la meciurile sale un arbitru, după deciziile controversate din ultimele etape: „Ar fi vorba de rea intenție!”
Oficialii giuleșteni explică că în aceste două meciuri au avut anulate două goluri clare de către Rusandru și solicită președintelui CCA să nu îl mai delege pe acesta la meciurile Rapidului.
Redăm scrisoarea deschisă adresată de Rapid conducătorului CCA Kyros Vassaras.
„Domnule Vassaras,
din poziția de Președinte al FC Rapid București țin să trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care este tratată echipa noastră de către arbitri, pe parcursul meciurilor de fotbal.
În dorința de a păstra o relație corectă cu judecătorii de pe „‘dreptunghiul verde” ne-am ferit de polemici, considerând că și arbitrii sunt oameni, iar omul este supus greșelii.
Mai mult, odată cu intrarea în fotbalul modern, după introducerea sistemului VAR, aveam convingerea că judecățile din arbitraj vor deveni o simplă formalitate. Cu toate acestea, am constatat cu surprindere că, deși n-ar trebui, arbitrii “reușesc” să iasă în evidență.
Întâmplător sau nu, în ultimele trei meciuri din campionat, Rapid a beneficiat de un arbitraj extrem de slab, iar ultimile două (cu CS Mioveni și AFC Chindia Târgoviște) au avut același numitor comun, în persoana domnului Lucian Rusandu. Prin deciziile sale total eronate, concluzie trasă de foști mari arbitri și de analiști sportivi, respectivul arbitru a anulat două goluri cât se poate de clare, atât de pe teren, cât și din camera VAR, goluri care la un moment dat pot conta în configurarea clasamentului.
Fără să scuzăm evoluția neconvingătoare a echipei noastre din ultimul meci, considerăm că rezultatul final nu ar fi trebuit să fie “alterat” de către deciziile cel puțin bizare luate de arbitrul Rusandu, toate împotriva Rapidului. Toate acestea ne fac să ne temem că este posibil să nu mai fie vorba doar de lipsă de valoare, ci chiar de rea intenție.
În actualul context, în numele clubului nostru vă adresez rugămintea ca, în viitor, drumurile Rapidului și ale arbitrului Lucian Rusandu să nu se mai intersecteze în peisajul fotbalistic românesc. Totodată, așteptăm niște explicații vizavi de prestația respectivului arbitru.
Să nu uităm că fotbalul este pentru suporteri, iar rezultatele trebuie să fie stabilite doar de către cele două echipe prezente pe teren în postura de adversare în competiția sportivă.
În speranța primirii unui răspuns cât mai rapid din partea dumneavoastră, vă asigurăm de toată stima și prețuirea noastră.
Daniel Niculae
Președinte FC Rapid București”.