Conflict între Gică Hagi și Gică Popescu! Ciprian Marica a dezvăluit de ce „Regele” e nemulțumit de cumnatul său
Duelul dintre Farul Constanța și FCSB nu doar că s-a încheiat cu o înfrângere pentru campioana României, a 5-a din ultimele 6 etape, ci ar fi stârnit și un mic conflict între Gică Hagi și Gică Popescu. Ciprian Marica, acționarul minoritar al grupării de la malul mării, a dezvăluit de ce „Regele” e nemulțumit de cumnatul său.
„Se simte de multe ori singur. Pe bună dreptate”. Conflict între Gică Hagi și Gică Popescu, după Farul – FCSB 0-1. Ciprian Marica a dezvăluit de ce „Regele” e nemulțumit de cumnatul său
La conferința de presă susținută imediat după Farul Constanța – FCSB 0-1, Gică Hagi a fost un pachet de nervi și, printre altele, a avut ceva să le reproșeze inclusiv colaboratorilor săi de la malul mării.
În mod evident, nervii lui Gică Hagi au fost alimentați de decizia lui Sebastian Colțescu din minutul 55 al disputei Farul – FCSB. „Centralul” a dictat o lovitură de la 11 metri pentru oaspeți, în urma unui contact ușor care a avut loc între Tudor Băluță și Adrian Șut. Hagi a protestat, dar nu a făcut decât să se aleagă cu un cartonaș galben. După meci, managerul constănțenilor a mers să îi ceară o explicație lui Sebastian Colțescu, iar de data aceasta nici măcar nu a fost băgat în seamă.
În acest context, la conferința de presă, Gică Hagi a spus că ar fi momentul ca oamenii pe care îi are alături în conducerea Farului să iasă public și să vorbească mai mult despre cele întâmplate. Imediat s-a vehiculat că declarația lui Hagi ar fi fost îndreptată către Gică Popescu și Ciprian Marica, însă în realitate, vizat de cuvintele „Regelui” ar fi fost doar primul dintre cei menționați. Ciprian Marica a confirmat că Gică Hagi se simte de multe ori singur în această luptă și a sugerat subtil că patronul Farului ar dori mai mult suport din partea cumnatului său, care este și președinte de club:
„În primul rând, eu nu fac parte nici din conducerea administrativă, nici din conducerea tehnică a Farului. Sigur că sunt discuții ale acționarilor și știu ce se întâmplă în club, dar nu sunt implicat în mod direct.
E clar că Gică Hagi se simte de multe ori singur și are nevoie de susținere. Gică Popescu e președintele clubului, iar Hagi vrea să-l vadă mai prezent, și pe Gică Popescu, și pe Tibi Curt. Dar și să vorbești neîntrebat e puțin așa…
Toată lumea vrea de la Gică Hagi o opinie, iar el se simte singur. Simte că în permanență lui i se cere o opinie, iar el ar vrea și o reacție din club. Pe bună dreptate. Acum, trebuie să fie și întrebați cei care ar putea să vorbească”, a declarat Ciprian Marica, potrivit Fanatik.
Declarațiile lui Gică Hagi de la conferința de presă: „Să iasă conducerea mea, să vorbească! Să stea la noapte la TV și să analizeze!”
La scurt timp după fluierul final din Farul Constanța – FCSB, Gică Hagi a transmis:
„La cum am fost arbitrați acasă la noi, uitați de play-off! Ce Farul la titlu… Atâta aroganță ca la Colțescu nu am văzut. Mai avea puțin și ma făcea pachet. La final m-am dus la Colțescu, dar vorbeam singur. Nu mi-a zis nimic. Eu spuneam că e simulare, că a văzut toată lumea. El nu a zis nimic.
Așa ceva eu nu am văzut… Atâta aroganță nu am văzut! Să nu te duci să vezi la VAR… Simulează și cade! Ei spun «Nu, nu! Noi vrem să dăm penalty. Că așa vrem noi!». Ce facem? Unde am ajuns? Nu poți să dai penalty la așa simulare…
Toată lumea spune și voi nu vreți? E imposibil! Să iasă conducerea mea, să vorbească. Să stea la noapte la TV și să analizeze fazele, apoi să iasă și să spună. Să comenteze, să vadă toată România. Nu eu, că mie mi-a dat galben”, a spus managerul Farului, printre altele, după înfrângerea cu FCSB din runda cu numărul 9 a Superligii.