Conflictul dintre Gigi Becali și Dan Șucu escaladează: „M-a enervat!”. Măsura extremă pe care o ia patronul de la FCSB, „forțat” de omologul de la Rapid: „La fotbal e război!”
Gigi Becali, patronul de la FCSB, spune că omologul său de la Rapid, Dan Șucu, l-a determinat să ia măsuri.
Conflictul dintre Gigi Becali și Dan Șucu escaladează: „M-a enervat!”. Măsura extremă pe care o ia patronul de la FCSB, „forțat” de omologul de la Rapid
Conflictul de la distanță dintre Gigi Becali și Dan Șucu, finanțatorul de la Rapid, este departe de a fi încheiat, potrivit ultimelor declarații ale patronului de la FCSB.
Omul de afaceri care controlează vicecampioana României a fost deranjat de afirmațiile acționarului de lângă Podul Grant, care a spus că nu concepe ca giuleștenii să fie în clasament în spatele rivalei.
Astfel, Gigi Becali a hotărât ca în iarnă să bage mâna în bucunar și să cumpere doi fotbaliști de profil ofensiv, mutare care este convins că îl va scuti de emoții în acest sezon.
„Sunt mulțumit de joc (n.r. despre meciul câștigat cu 1-0 pe terenul lui FC Botoșani), am avut multe ocazii. Când ai multe ocazii… Dar, n-are voie să se apropie adversarul de poartă. Daca vrem în Liga Campionilor, în România nu are voie!
Dar, o să o fac eu, iau în iarnă doi atacanți. Iau o extremă dreapta și un vârf. M-a enervat și ăsta, Șucu, cică «Dom’ne, nici nu concep să fie Rapid sub FCSB». M-au ambiționat și toate discuțiile despre Charalambous. Că e antrenor, că nu e. Și acum a venit și chestiunea asta cu Dinamo. Eu le-am demonstrat, dar dacă le mai arăt o dată, cred că le închid gura. Dacă Dinamo e pe ultimul loc sau retrogradează, să retrogradeze, nu mă interesează, dar dacă noi intrăm în Liga Campionilor, e altceva!”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Gigi Becali, mesaj pentru Dan Șucu: „La fotbal e război!”
Gigi Becali i-a transmis lui Dan Șucu încă din iarnă, când acesta încerca să îl transfere pe Malcom Edjouma la Rapid, că în fotbal se aplică regulile din război.
„Zice și el (n.r. Dan Șucu), săracul, dar e băiat bun. Nu m-a supărat, nu e de supărare. Eu am vorbit cu el când voia să îl ia pe Edjouma. I-am zis că la fotbal e război! El cică nu vede lucrurile așa. Dar trebuie să le vezi. Chiar dacă CFR a luat campionatul 5-6 ani la rând, chiar dacă a luat și Farul doi ani, chiar dacă am fost pe locul 2, eu tot pe 1 am fost în fotbal.
Atâta timp cât umplu stadioanele, cât vând jucători de 11-12 milioane de euro, tot eu sunt pe 1 în fotbal. Nu accept pe altul să fie mai tare decât mine. Și nu are cum să fie. Umplu stadioanele, 40-50% din suporteri sunt la mine, chiar dacă unii zic că e FCSB, că nu e Steaua, eu nu accept să fiu locul 2!
La iarnă trebuie să spulber tot. Nu mai ai voie să faci egal cu Hermannstadt. UTA ne-a bătut că a fost mizeria aia de arbitraj. Noi trebuie să jucăm și contra arbitrajului”, a mai spus Gigi Becali, potrivit sursei citate mai sus.