Constantin Budescu îl sfidează pe Gigi Becali, după ce patronul FCSB n-a inclus-o pe Farul în lupta la titlu. „Suntem favoriți cu ei!”
Farul Constanța primește vizita celor de la FCSB în etapa a 9-a din Superliga, iar Constantin Budescu îl sfidează pe Gigi Becali înaintea duelului de la Ovidiu.
Constantin Budescu îl sfidează pe Gigi Becali, după ce patronul FCSB n-a inclus-o pe Farul în lupta la titlu. „Suntem favoriți cu ei! Trebuie să câștigăm!”
- Farul Constanța – FCSB se joacă azi, ora 21.45, în etapa a 9-a din Superliga, sezonul 2023-2024, la Ovidiu, iar partida este Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.
Constantin Budescu, fotbalistul care a jucat în două rânduri la FCSB, a prefațat partida dintre Farul Constanța și vicecampioana României, iar fotbalistul l-a sfidat pe Gigi Becali.
Constantin Budescu nu a uitat de faptul că Gigi Becali nu a inclus-o pe Farul Constanța în lupta pentru titlu din sezonul 2023-2024 și l-a taxat pe latifundiar.
„E o partidă dificilă, dar jucăm acasă, trebuie să ne impunem și să câștigăm. Eu zic că ne-a prins bine această pauză competițională. Sperăm să revenim din nou la jocul nostru și să câștigăm partidele următoare.
E un campionat destul de disputat. Majoritatea echipelor sunt echilibrate. Poate câștiga oricine.
Nu știu dacă e un meci special pentru mine, am mai jucat contra lor. Trebuie să ne uităm la ce facem noi. Eu zic că suntem favoriți, jucăm acasă, lucrul ăsta ne avantajează. Însă trebuie să fim atenți, întâlnim o echipă bună, în formă, cu jucători buni.
La noi e stadionul plin tot timpul. Cu siguranță va fi plin iar. Din păcate e prea mic, dar avem acest atu al suporterilor, ne încurajează tot timpul”, a declarat Constantin Budescu în conferința de presă susținută înaintea meciului cu FCSB.
La finalul lunii august, Gigi Becali a vorbit despre lupta la titlu, iar latifundiarul din Pipera nu a inclus-o pe Farul Constanța printre echipele care se vor lupta pentru marele trofeu în sezonul 2023-2024.
„Locul 1 pentru FCSB, locul 2 pentru Craiova, dar la 20 de puncte. CFR pe locul 3 la 21 de puncte diferență, iar Rapid pe locul 4 la 28 de puncte diferență. Ce să te mai joci cu ei? Aduceți-ne echipă”, a spus Gigi Becali.
Înaintea meciului direct de astăzi, FCSB se află pe primul loc în clasamentul din Superliga, cu 18 puncte, în timp ce Farul Constanța este pe 11, cu 9 puncte.