În ciuda trecutului său la FCSB, Constantin Budescu, mijlocașul Farului, nu cataloghează meciul cu fosta sa echipă ca fiind unul special.
Constantin Budescu, mijlocașul campioanei Farul Constanța, a jucat în două perioade diferite la FCSB, însă pare că și-a pierdut toată empatia pentru fosta sa echipă și chiar a dat de înțeles că nu vede duelul cu gruparea bucureșteană ca fiind un meci special, deși toată lumea știe trecutul său roș-albastru.
„O partidă dificilă. Jucăm acasă, trebuie să ne impunem jocul și să câștigăm. Eu zic că ne-am revenit, ne-a prins bine această pauză. Sperăm să revenim din nou la jocul nostru și să câștigăm partidele următoare.
E un campionat destul de disputat. Majoritatea echipelor sunt echilibrate. Poate câștiga oricine. Eu zic că toate meciurile sunt echilibrate. Nu știu dacă e un meci special. Am mai jucat contra lor. Trebuie să ne uităm la ce facem noi.
La noi e stadionul plin tot timpul. Din păcate e prea mic, dar avem acest atu al suporterilor că ne încurajează tot timpul. Am ieșit bine din aceste două meciuri. Păstrăm șanse de calificare și ne dorim cu toții să ne calificăm”, a declarat Constantin Budescu.
Elias Charalambous, antrenorul vicecampioanei FCSB, vrea neapărat ca formația roș-albastră să o învingă pe campioana Farul.
„Avem un joc dificil cu Farul. Este campioana ultimului sezon. Poziția actuală din clasament nu arată adevărata valoare a lor, a jucătorilor de acolo.Vrem cele 3 puncte.
Singurul fotbalist care ne va lipsi mâine va fi Băluță (n.r. Alexandru Băluță). Repet, va fi un meci foarte greu, dar vrem să câștigăm toate punctele puse în joc.
Ne concentrăm pe meciul de mâine, nu pe trecut și ceea ce s-a întamplat în finalul sezonului trecut”, a spus Elias Charalambous.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER