Constantin Budescu s-a dezlănțuit după Gloria Buzău – Hermannstadt 3-0: „Ca vinul roșu!”. De ce nu îi plac lui „Sărmăluță” vinul alb și roze
Constatin Budescu a avut o serie de declarații hilare, după ce a marcat de două ori în Gloria Buzău – FC Hermannstadt 3-0.
Constantin Budescu, veteranul Gloriei Buzău, a avut o seară excelentă la revenirea pe teren, după pauza internațională. Budescu a spus la finalul confruntării din Crâng de ce nu îi plac vinul alb și roze.
Constantin Budescu, dezlănțuit, după ce a marcat de două ori în Gloria Buzău – FC Hermannstadt 3-0
Budescu este încântat de succesul pe care gruparea sa la obținut, care a reușit să câștige al treilea meci din acest sezon de Superliga. Constantin Budescu a glumit pe seama sa și a spus că este ca vinul roșu odată cu trecerea vârstei și a spus că nu se simte bătrân, deși are peste 30 de ani.
„Este o seară perfectă. Un joc foarte bun și ne bucurăm că am obținut cele 3 puncte.
(n.r. despre al doilea gol) Ne-am uitat la cei mici, la România, și ne-am luat și noi după ei. Ne-a ieșit o fază frumoasă. Ratasem câteva faze după ce ei au rămas în zece. Ne era frică să nu ne egaleze. Era păcat, pentru că am dominat jocul. Am avut mai multe ocazii de gol și meritam să câștigăm.
(n.r. Constantin Budescu devine mai bun odată cu vârsta) Sunt ca vinul roșu să zicem așa. La noi e o problemă să zic așa, când depașesti 30 de ani deja ești bătrân. Nu cred că se pune problema de asta. Am zis tot timpul că o să joc cât o să pot și o să joc de plăcere.
Deocamdată mai pot, am picat puțin fizic pe final, deoarece nu m-am antrenat foarte mult. Am avut o problemă la spate, m-am antrenat 3-4 zile. N-am putut să prind mini-cantonamentul pe care l-au avut băieții. Este foarte bine că m-au ținut picioarele și am reușit să câștigăm în această seară cu toții și am alergat foarte mult”, a declarat Constantin Budescu la DigiSport.
Constantin Budescu rămâne cu picioarele pe pământ după succesul cu Hermannstadt: „N-am obținut mare lucru deocamdată”
„Decarul” buzoienilor dorește ca echipa să continue seria bună și a adăugat că până acum nu au realizat mari lucruri, însă este bucuros că jocul devine din ce în ce mai bun. De altfel, Budescu a mai spus că relația cu Eugen Neagoe este una foarte bună, după ce au mai colaborat în trecut și la Astra Giurgiu.
(n.r. despre rezultat) Nu știu dacă ne așteptam la 3-0, dar ne așteptam să câștigam pentru că am început să jucăm mai binișor. Se leagă fazele, acasă chiar jucăm bine. În deplasare mai avem de lucrat. Ușor-ușor trebuie să aducem puncte și din deplasare.
(n.r. Ce ți-a oferit Eugen Neagoe) Nu mi-a dat nimic. Ne zice ce să facem, atât mie cât și colegilor. Eu am lucrat cu el și ne-am înteles bine și la Astra (n.r. Astra Giurgiu), acolo am avut reușite.
Se pare că și aici începe să ne meargă. Sperăm să o ținem tot așa. N-am obținut mare lucru deocamdată, suntem în subsolul clasamentului. Sperăm să ieșim de acolo. Este un campionat strâns și dacă legi 2-3 rezultate bune poți ajunge în cealaltă parte.
(n.r. Despre susținerea fanilor) Fanii, da, am zis și data trecută, am rămas plăcut surprins. Le place fotbalul. Se pricep am văzut, ne mai și ceartă cateodată, dar ne încurajează și asta ne ajută foarte mult. Sperăm viitoarele meciuri să vină cât mai mulți și să ne încurajeze. Cum au văzut și în seara aceasta, au ce să privească”, a continuat Constantin Budescu pentru sursa menționată anterior.