Constantin Budescu, transferul șoc pe care l-ar vrea Marius Șumudică. Cum ar putea semna cu Rapid București fostul mijlocaș de la FCSB
Constantin Budescu este aproape să prindă un transfer la echipa lui Marius Șumudică. Jucătorul ar putea fi alegerea „de rezervă” în cazul în care nu s-ar produce mutarea unui decar din liga secundă engleză.
Rapid încă suferă în jocul ofensiv, iar campania de mercato din această iarnă se anunță destul de interesantă la formația giuleșteană cu noi transferuri și plecări din lot. Marius Șumudică ar fi interesat să completeze lotul cu un decar, iar conducerea urmărește un jucător transferat de Watford în acest an, astfel că e mai ușor de realizat transferul jucătorului cu care tehnicianul a lucrat și la Astra Giurgiu.
Cum ar putea ajunge Constantin Budescu la Rapid
Jurnalistul Sorin Chiriac a dezvăluit numele decarului dorit cu insistență de Rapid în această iarnă. Este vorba despre georgianul Giorgi Chakvetadze, jucător pentru care Watford le-a achitat 2,5 milioane de euro belgienilor de la KAA Gent.
O astfel de mutare ar putea avea loc cel mai probabil dacă echipa s-ar despărți de Claudiu Petrila, jucător pus pe lista de transferuri cu 5 milioane de euro. Astfel, Dan Șucu ar avea un buget uriaș care i-ar permite să realizeze mutarea decarului clasic care îi lipsește în acest moment lui Marius Șumudică.
„Rețineți acest nume: Giorgi Chakvetadze. Este decarul la care visează rapidiștii, deși este foarte greu de adus! Georgianul este un număr zece clasic, care poate juca și în banda stângă, iar în prezent joacă la Watford, în a doua ligă engleză, și e titular în naționala Georgiei”, a anunțat Sorin Chiriac pe rețelele de socializare.
Marius Șumudică își dorește foarte mult un coordonator de joc. Momentan, Clinton N”jie s-a tot lăsat așteptat și rămâne de văzut dacă va confirma încă din primele jocuri la gruparea giuleșteană. O soluție „de avarie” ar putea fi Constantin Budescu. Decarul celor de la Gloria Buzău s-ar putea întoarce la o echipă de top din campionat, mai ales că se înțelege foarte bine cu tehnicianul alături de care a cucerit un titlu în Superliga.
Constantin Budescu, formă de invidiat la 35 de ani
Ajuns la 35 de ani, fostul mijlocaș de la FCSB a semnat cu Gloria Buzău. La formația buzoiană parcă a renăscut și arată un joc foarte bun fiind utilizat deseori încă din primul minut de joc de către tehnicianul Eugen Neagoe.
În acest sezon, Constantin Budescu a reușit să marcheze de cinci ori în 13 partide din Superliga. Are o relație specială cu Marius Șumudică, alături de care a cucerit trei trofee la Astra Giurgiu, astfel că antrenorul l-ar putea lua în considerare pentru o mutare la Rapid în această iarnă.
„Dacă nu va reuși în iarnă să îl aducă pe Chakvetadze, jucător pe care englezii au plătit acum un an 2,5 milioane de euro, și se va dovedi că N”jie nu poate juca acolo, am putea asista la o surpriză – venirea lui… Budescu în Giulești. Se știe relația Șumi-Budi, așa că nu se știe niciodată…”, a mai precizat Sorin Chiriac.