Odată cu victoria cu 2-0 contra campioanei, FCSB, Universitatea Craiova a încheiat o serie incredibilă de meciuri în care a primit gol. Formaţia din Bănie avea nu mai puţin de 20 de partide, din care 18 oficiale şi două amicale, în care încasase cel puţin un gol. Echipa antrenată de Costel Gâlcă a fost aproape de a primi gol şi în derby-ul cu FCSB, de pe „Ion Oblemenco”, dar Darius Olaru a ratat, în repriza secundă, lovitura de pedeapsă acordată după intervenţia VAR, iar poarta lui Laurenţiu Popescu a rămas neperforată.
Ultimul meci în care Universitatea Craiova nu primise gol a fost pe 5 decembrie 2023, 4-0 pe teren propriu cu Farul Constanţa, în Cupa României. De atunci, în cele 20 de partide disputate, inclusiv cele amicale din Antalya, Universitatea Craiova încasase 30 de goluri. În acelaşi timp însă, în 16 din cele 20 de meciuri consecutive în care a luat gol, oltenii au şi marcat cel puţin o dată. În cele 38 de meciuri din acest campionat, Universitatea Craiova a primit nu mai puţin de 47 de goluri.
Universitatea Craiova mai are nevoie de un singur punct în ultimele două meciuri din play-off, în deplasare la Farul şi cu Sepsi pe teren propriu, pentru a-şi asigura prezenţa în barajul pentru cupele europene. Luni, de la ora 20:30, Live Video Online pe ProSport, la Ovidiu, Ştiinţa joacă împotriva Farului, în faţa căreia a pierdut toate cele trei meciuri din acest campionat.
Zic că am avut un meci foarte bun. Aveam nevoie de această victorie pentru lupta pentru locul 2. Mă simt mult mai bine de la meci la meci. Lucrez foarte mult să ajung la capacitatea maximă. Este o perioadă bună și trebuie să menținem această perioadă în următoarele două meciuri pentru a termina pe locul 2”, a declarat Alex Mitriță după meciul cu FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER