:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F06%2Fcarlos-mora-foto-kevin-jimenez.jpg)
Jucătorul Universităţii Craiova, Carlos Mora, a revenit într-un meci oficial al naţionalei ţării sale, Costa Rica, după doi ani de absenţă. În prima manşă din CONCACAF Gold Cup, „Los Ticos” au câştigat cu 7-0 în deplasare contra celor din Belize. Peste două zile urmează returul, la San Jose. s Mora a jucat fundaş dreapta, dar într-un sistem cu 3 stoperi, care-i conferă un aport ofensiv mai accentuat. Selecţionerul Miguel Herrera l-a convocat pe Carlos Mora la națională pentru „dubla” cu Belize, atât datorită formei pe care o traversează jucătorul la Universitatea Craiova, dar şi pentru că se încearcă o întinerire a lotului, iar Mora face parte din noua generaţie de jucători costaricani.
Soţia lui Carlos, Pamela Mora, şi fiica, Amanda, au profitat de moment şi au călătorit şi ele în Costa Rica. Cu prilejul convocării, dar şi a zilei de naştere a lui Carlos, care a împlinit 24 de ani pe 18 martie, familia a organizat o petrecere aniversară.
Vorbind în presa din Costa Rica despre perioada petrecută la Universitatea Craiova, Carlos Mora a amintit reprofilarea sa ca fundaş dreapta, precum şi adaptarea sa, deloc uşoară, la viaţa din Europa, înlesnită însă de clubul din Bănie şi de ceea ce a întâlnit în oraş. Mora are 2 goluri şi 3 pase de gol în 26 de meciuri la Universitatea Craiova, fiind acum unul dintre cei mai apreciaţi jucători, dar integrarea sa n-a fost facilă, el jucând mai mult după ce a fost reprofilat ca fundaş dreapta, un post cu probleme în ultimii ani la echipa din Bănie.
„Înțeleg puțin român, dar totul este în regulă. Craiova are locuri foarte frumoase în care pot să merg și oameni foarte amabili, care sunt de mare ajutor. Mi-am făcut mulți prieteni acolo, așa că îmi place și sunt dornic să continui să pun umărul acolo, pentru echipă, să câştigăm împreună. Am demonstrat că pot să joc fundaș dreapta, antrenorul știa că am mai jucat pe această poziție înainte. M-a întrebat cum mă simt când joc fundaș dreapta și chiar m-am simțit confortabil. Mă simt fericit și mândru să joc pentru naţională, aşteptam să fiu convocat, efortul și munca de zi cu zi au fost răsplătite. Am mai fost la națională, după care nu am fost convocat, iar acum sunt din nou aici. M-a ajutat mult din punct de vedere mental. Sunt mai puternic, am învățat că trebuie să ai multă putere mentală în viață și lucrurile se întâmplă atunci când vrea Dumnezeu. Am fost foarte fericit când am primit convocarea, sunt dornic să dau totul”, a declarat Carlos Mora citat de nacion.com.