Cornel Dinu a spus cât timp îi va lua lui Nicolae Dică să își impună prorpiul stil de joc: „Îţi trebuie vreo 7-8 luni”
FCSB și-a anunțat noul antrenor după ce Toni Petrea a decis să demisioneze imediat după derby-ul cu Rapid, scor 0-2.
Gigi Becali l-a numit pe Nicolae Dică antrenor, acesta fiind la cel de-al doilea mandat pe banca roș-albaștrilor după ce din perioada iunie 2017 – decembrie 2018.
Cornel Dinu (73 de ani) a comentat numirea tehnicianului în vârstă de 42 de ani pe banca tehnică a celor de la FCSB, dezvăluind timpul în care acesta ar putea să își impună stilul de joc.
Cornel Dinu a spus cât timp îi va lua lui Nicolae Dică să își impună prorpiul stil joc: „Îţi trebuie vreo 7-8 luni”
„Procurorul” spune că Nicolae Dică va reuși să-și pună amprenta pe jocul echipei în cel puțin 7-8 luni, un timp foarte lung, consideră acesta, mai ales din pricina faptului că Gigi Becali nu are răbdare.
„Sunt nişte termene, aş spune discutabile, în care se spune că o anumită concepţie de joc o prinde echipa, dacă ştii să lucrezi tactic şi în complixtatea fenomenului de antrenamet.
Cam după două luni, două luni şi jumătate. Iar ca să devine eficientă îţi trebuie aproape vreo 7-8 luni. Ceea ce în România…”, a spus Cornel Dinu, la Orange Sport.
Detalii despre contractul lui Nicolae Dică la FCSB
Nicolae Dică revine după aproximativ 3 ani și jumătate la cârma celor de la FCSB, iar Gigi Becali a dat detalii despre contractul acestuia.
„El a zis că nu vrea bani, vrea bani la performanță. Cum să câștige și bani dacă nu are performanță. A zis că vrea mai multă libertate, i-am zis că îi dau, dar va avea până în tur mai multă libertate, astea 16 meciuri. Dacă este pe primul loc sau la trei puncte față de CFR sau Craiova. Doar nu o să mă compar cu Rapid acum. Nu pot să îi pun obiectiv calificarea, noi vorbim de viitor, de următorul an.
Să joace pe ce sistem vrea el, a zis că Tavi să fie liber în spatele vârfului și să aibă libertate. Va avea libertate!”, a spus Gigi Becali.