Cornel Dinu a lansat un nou atac asupra societății Red&White, pe care o consideră vinovată pentru situația de la Dinamo.
Cornel Dinu, legenda clubului alb-roșu, a lansat o nouă tiradă asupra conducătorilor din Red&White, care au preluat-o pe Dinamo la începutul acestui sezon.
Formația din Șos. Ștefan cel Mare nu a reușit să scoată un rezultat pozitiv în fața campioanei Farul, fiind învinsă pe teren propriu cu 2-0.
„Mister” nu a ratat ocazia și a dat din nou de pământ cu noii conducători ai clubului, pe care i-a mai taxat și în trecut.
„Dinamo – Farul a fost un meci între nevoia de putință a echipei lui Ovidiu Burcă și oportunismul valorii certe a echipei lui Gică Hagi. A câștigat, cum era de așteptat, distribuția mai bună, chiar dacă a jucat în inferioritate numerică mai mult de o jumătate de oră.
Norocul din meciurile victorioase cu Botoșani și Voluntari nu se mai repetă, a părăsit pe Dinamo, care vrea, dar nu poate. Sigur, entuziasm mare stins în amărăciune în tribune, propagandă verbală goală de conținut și fapte, de tâlhărie de piață financiară de la măreții conducători «Alba / Neagra Red&White», pase veninoase între «administrație» și «tehnic», numai pase între careuri pe teren – asta este cam tot ce prezintă acum fosta echipă de glorie din «Ștefan cel Mare».
Dacă sediul societății Dinamo este acum în locașul insolvenței, prestația este în faliment”, apreciază Cornel Dinu, potrivit Fanatik.
Cornel Dinu i-a criticat vehement, la începutul lunii iulie, pe conducătorii din Red&White, societatea care a preluat-o pe Dinamo.
„Nu știu ce se petrece la Dinamo. S-au instalat conducători și merg pe niște strategii de romgleză care pleacă de la un principiu periculos și greșit. Ei spun «Voi veniți, cotizați, și noi administrăm». Cine sunteți voi?
În 1968 erau antrenori la naționala de tineret Bazil Marian și Valentin Stănescu. Pierduseră un meci și, cum era obiceiul, trebuia să îți faci autocritica. Au fost chemați la conducerea sportului românesc și niște activiști care nu aveau vreo legătură cu sportul au început să îi certe. Toată figura a durat vreo 20 de minute, până când s-a enervat Bazil Marian: «Băi, dar cine sunteți voi? Ați dat cu piciorul în minge, aveți vreo legătură cu fotbalul?».
Cam aceasta este și situația cu actuala conducere de la Dinamo. Maniera asta de a încerca să găsești investitori este riscantă. Dați-mi voie să am rezerve foarte mari și să nu fiu de acord cu această stratagemă”, a spus Cornel Dinu, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER