Surse ProSport: Corneliu Papură, noul antrenor al Universității Craiova, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că pleacă prin plata clauzei de reziliere! Mihai Rotaru va decide dacă va fi doar interimar sau va rămâne la echipă cel puțin până în iarnă

Corneliu Papura la conferinta de presa de dupa meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si Gaz Metan Medias, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, disputat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 1 martie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Mihai Rotaru, patronul clubului Universitatea Craiova, a decis ca în locul lui Laurențiu Reghecampf (47 de ani), care pleacă prin plata clauzei de reziliere de către un club din zona arabă, să fie numit Corneliu Papură (50 de ani) drept noul antrenor al oltenilor.

Corneliu Papură, noul antrenor al Universității Craiova, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că pleacă prin plata clauzei de reziliere!

În cursul zilei de luni, au apărut informații cu privire la plecarea lui Laurențiu Reghecampf în zona arabă. Noua echipă a antrenorului ar urma să plătească suma de 300 de mii de euro către Universitatea Craiova, reprezentând clauza de reziliere a românului.

Sursele ProSport susțin că antrenorul Corneliu Papură va prelua funcția imediat și va răspunde de pregătirea echipei, iar decizia ar putea să nu fie doar una temporară.

Concret, din informațiile noastre, tehnicianul ar putea fi lăsat cel puțin până în iarnă să își facă meseria. Asta dacă nu cumva Mihai Rotaru, un patron destul de schimbător când vine vorba despre antrenori, nu se va răzgândi și nu va căuta un alt tehnician.

Corneliu Papură a mai antrenat-o pe Universitatea Craiova, ca principal, în trei rânduri: aprilie – august 2019, ianuarie – mai 2020, respectiv noiembrie 2020 – ianuarie 2021, de obicei ca o variantă de urgență după plecarea tehnicianului. Acesta a fost și secundul lui Ovidiu Stîngă, dar și al lui Victor Pițurcă, în Bănie.

Această schimbare de antrenor vine într-un moment în care Universitatea Craiova se află pe locul al doilea în clasamentul din Superliga, cu 17 puncte obținute după cele nouă meciuri disputate până acum. Oltenii sunt la patru puncte în spatele liderului FCSB și au un avans de un punct față de echipa de pe locul al treilea, CFR Cluj.

„Am considerat că Laurențiu Reghecampf are o muncă de terminat la Universitatea Craiova și vreau să aibă posibilitatea să-și ducă munca la sfârșit, să facă performanța de care are nevoie”, spunea Mihai Rotaru, în luna iulie a acestui an, după numirea lui Laurențiu Reghecampf în funcția de antrenor principal pentru cel de-al doilea mandat în Bănie, după cel început în iulie 2021.

Publicat: 18 09. 2023, 16:24
Actualizat: 18 09. 2023, 16:52