Coșmarul lui Gigi Becali, care a provocat una dintre cele mai mari rușini din istoria FCSB, a semnat în Superliga! „Astăzi face joncțiunea cu lotul!”. EXCLUSIV
Fundașul care i-a redus la tăcere pe FCSB și Gigi Becali a semnat în Superliga, unde va da din nou piept cu roș-albaștrii.
Aflată de luni în cantonamentul de la Cheile Grădiștei, Poli Iași continuă să se întărească în compartimentul defensiv, cel mai vulnerabil în szonul trecut. După fundașii centrali portughezi Guilherme Soares și Claudio Silva, care vor ajunge vineri la Iași, Poli l-a adus și pe fundașul stânga nord-macedonean David Atanaskoski, 27 de ani.
Fundașul David Atanaskoski, care a eliminat-o pe FCSB din Europa, când Gigi Becali visa la grupele europene, vine la Poli Iași
Poli Iași continuă să se miște pe piața transferurilor și reușește o nouă achiziție spectaculoasă.
Începând de joi, antrenorul Tony da Silva îl va avea la pregătire în cantonamentul de la Cheile Grădiștei pe nord-macedoneanul David Atanaskoski, un jucător de bandă stângă în vârstă de 27 de ani, ce poate evolua atât în defensivă, cât și în linia mediană.
Atanaskoski este născut pe 21 octombrie 1996 și vine în Copou de la vicecampioana Albaniei, Partizani Tirana. În iulie 2021, fundașul nord-macedonean a jucat împotriva FCSB-ului cu echipa Șahtior Karagandy, din Kazahstan, trupa lui Gigi Becali fiind eliminată atunci rușinos din Conference League, la loviturile de departajare.
Tony da Silva l-a urmărit pe Atanaskoski
În cariera sa, Atanaskoski a mai evoluat la formațiile nord-macedonene Teteks Tetovo, Horizont Trnovo, Akademia Pandev și Macedonia Petrov.
„David Atanaskoski este un jucător de bandă stângă cu mare experiență, care sunt convins că ne va ajuta. El va face joncțiunea astăzi cu lotul echipei aflat în cantonamentul de la Cheile Grădiștei. A fost recomandat și de conaționalul său Todor Todoroski, dar și antrenorul Tony da Silva îl urmărea de multă vreme și i-a plăcut foarte mult, mai ales că poate acoperi toată banda stângă”, a declarat managerul executiv Florin Briaur, pentru ProSport.
David Atanaskoski este a patra achiziție a Iașiului în această vară, după atacantul brazilian Tailson (25 de ani) și fundașii centrali portughezi Guilherme Soares și Claudio Silva, ambii de 23 de ani.