Costache s-a achitat față de Mircea Rednic după ce a chefuit de ziua sa! „Trebuia să mă cheme și pe mine… Amenda rămâne amendă”

Mai bine de doi ani și jumătate a așteptat Valentin Costache pentru golul său cu numărul 17 în SuperLigă.

Mijlocașul de 26 de ani sosit la UTA de la ciprioții de la Apollon Limassol a marcat pentru victoria arădenilor (1-0) în fața Unirii Slobozia, pe „neutrul” din Clinceni.

Costache: „o astfel de reușită îți dă un moral, un elan foarte bun”

Era minutul 73, când Costache, intrat pe gazon 11 minute mai devreme, a fost la locul potrivit la pasa ideală a slovacului Fabry.  „Îmi era dor să fiu aici (la flash-interviuri). Atunci când ești aici, înseamnă că faci ceva bine, că ești omul meciului. Ce să zic, am intrat, mi-am dorit. Încă nu sunt pregătit 100%, Mister știa asta. Încerc să-mi revin, nu am făcut cantonamentul, e a patra etapă și ușor, ușor, cred că o să revin. Contează enorm acest gol, pentru că atunci când nu faci nici cantonamentul și nu ești nici bine pregătit fizic, o astfel de reușită îți dă un moral, un elan foarte bun, ca să zic așa”, a spus omul primei victorii stagionale a „Bătrânei Doamne”.

Vali Costache a fost debutat la Dinamo chiar de Mircea Rednic, care a dorit să lucreze din nou cu el. „Aveam 16 ani când am fost prima dată la o echipă de seniori, la Dinamo și Mister m-a debutat. Îi place să le dea încredere jucătorilor și îi mulțumesc pentru asta, dar nu am rezolvat nimic. O să vină meciuri și mai grele, dar și azi a fost un meci foarte greu. Felicitări celor de la Slobozia pentru felul cum au abordat meciul și cum s-au luptat. Dar noi încercăm să ne facem treaba și să fim cât mai bine”, a completat fotbalistul, care nu mai punctase în prima ligă din România din decembrie 2021, într-un Farul – CFR Cluj 0-2.

Rednic l-a iertat doar pe jumătate pe Costache: „A avut o datorie față de mine, care s-a achitat”

Vineri, Vali Costache a împlinit 26 de ani și a petrecut cu câțiva colegi până târziu în noapte la restaurantul unui hotel din Arad. Și, pe fondul consumului de alcool, spiritele s-au încins între coechipieri. Iar Mircea Rednic nu a uitat să pomenească despre acest eveniment, cu zâmbetul pe buze, însă. „În primul rând, Costache să nu uite că a fost un incident de ziua lui și are o datorie față de mine, în primul rând, care s-a achitat. Dar amenda rămâne amendă. Au ieșit și au sărbătorit fără să-și anunțe coach-ul, să mă fi chemat și pe mine că și eu mergeam cu mare drag. Nu cred că era momentul, cu trei zile înainte de un meci așa important. Dar mă bucur că a avut o reacție pozitivă, atât el, cât și Alex (n.a. Cîmpanu) și toți cei care au fost la serbarea zilei lui de naștere”, a fost remarca experimentatului antrenor al echipei UTA.

Daniel Niculae nu a uitat că Vali Costache nu a dat niciun gol pentru Rapid

În sezonul 2022-2023, Vali Costache a îmbrăcat și tricoul celor de la Rapid, fără – însă – a marca vreun gol în contul giuleștenilor. „Mi-a scos peri albi. E un jucător cu calitate, ajungea deseori la finalizare, dar nu marca…”, a fost remarca lui Daniel Niculae, fostul președinte al Rapidului, invitat în studioul Digi Sport luni seară.

Publicat: 06 08. 2024, 00:04