Costel Gâlcă a anunțat obiectivul echipei, după CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-2! Nu s-a ascuns de presiune: „Acolo vrem să ne batem”
Costel Gâlcă a anunțat obiectivul pe care îl are echipa lui, imediat după meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, încheiat cu scorul de 0-2.
Tehnicianul nu s-a ascuns de presiune și a dezvăluit ce planuri are pentru acest sezon, vorbind despre plusurile și minusurile echipei pe care o pregătește.
Costel Gâlcă a anunțat obiectivul echipei, după CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-2!
Universitatea Craiova a reușit să se impună în Gruia, în fața celor de la CFR Cluj, cu scorul de 2-0. Trupa pregătită de Costel Gâlcă a jucat o repriză întreagă cu un om în plus, după ce Kamara a fost eliminat.
Oltenii au deschis scorul în minutul 52, prin Koljic, care a trimis mingea în plasă cu o lovitură de cap, în urma unui corner. Trupa lui Dan Petrescu a încercat să revină pe tabela de marcaj și a avut mai multe ocazii de a înscrie, dar tot Universitatea Craiova a marcat.
Pe final de meci, în minutul 90+5, Alexandru Mitriță a reușit să își treacă numele pe lista marcatorilor.
La finalul partidei, Costel Gâlcă a vorbit despre evoluția echipei pe care o antrenează și a dezvăluit care este obiectivul oltenilor în acest sezon. Tehnicianul a declarat că trupa lui se va bate la titlul, chiar dacă este conștient că va fi o luptă extrem de grea.
„Știam că va fi un meci foarte greu, am spus-o de la început. Noi ca echipă am intrat în joc puțin temători, nu ne-am deschis prea mult, a venit și faza cartonașului, aici s-a schimbat practic meciul. Am avut ocazia de a face 2-0. Mai avem mult de lucru, dar se văd îmbunătățiri în echipă din multe puncte de vedere.
Vin și ei după un meci greu. E greu să joci cu un om mai puțin. Am eliminat destul de multe greșeli în meciul ăsta, mă refer în zona centrală, atunci am dat mult mai multă siguranță echipei. Vrem să ne batem la titlu, nu este ușor, abia este începutul campionatului. Contează atitudinea și implicare fiecăruia”, a declarat Costel Gâlcă, la finalul meciului din Gruia.
Mitriță, cu gândul la Maribor
Alex Mitriță a vorbit despre evoluția echipei în meciul cu CFR Cluj și a declarat că Universitatea Craiova va da totul în returul cu Maribor, pentru a întoarce rezultatul din manșa tur.
„Aveam nevoie de cele trei puncte, veneam după o deplasare foarte grea, trebuia să câștigăm acest meci. O victorie foarte importantă pentru noi, nu a fost un meci ușor, suntem foarte bucuroși că am luat cele trei puncte. Vă dați seama că am fost dezamăgiți după meciul cu Maribor
De mâine ne putem gândi și la retur, nu mai avem nimic de pierdut. Jucăm acasă, trebuie să mergem peste ei. Cu siguranță, de la meci la meci o să fim din ce în ce mai buni. Nu suntem încă 100%, dar o să arătăm mult mai bine. Avem jucători noi, trebuie să-i integrăm cât de repede putem. (n.r. dacă se gândește la titlu) Nu vreau să fac aceeași greșeala”, a declarat Alexandru Mitriță, la finalul partidei.