Costel Gâlcă a avut mari probleme de lot în perioada de pregătire, iar Universitatea Craiova are parte de un debut de sezon „de foc”

Costel Gâlcă a avut mari probleme de lot în perioada de pregătire, iar Universitatea Craiova are parte de un debut de sezon „de foc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu mai puţin de două săptămâni înainte startului campionatului, antrenorul Universităţii Craiova, Costel Gâlcă, acuză faptul că nu a avut şi încă nu are la dispoziţie mai mulţi jucători de bază.

Startul sezonului este unul de foc pentru alb-albaştri, cu 3 deplasări dificile în primele 3 săptămâni: la Sibiu, pentru meciul din prima etapă a Superligii, cu Hermannstadt, la Plovdiv sau Maribor, în prima manşă a turului 2 preliminar din Conference League, şi în Gruia, pentru derby-ul din etapa a treia de campionat, cu CFR Cluj.

Multe probleme de lot pentru Costel Gâlcă în perioada de pregătire

Probleme serioase au foştii sau actualii jucători under ai Universităţii Craiova. Astfel, principalul jucător U21, Ştefan Baiaram, nu a bifat niciun minut în amicalele din Austria, după ce a ratat şi finalul stagiunii trecut, accidentându-se în meciul cu Rapid, din Giuleşti. În acest timp, restul „underilor” ori sunt prea cruzi, cazurile lui Gaşpar, Barbu, Bană şi Benga, ori au confirmat că nu fac faţă la o echipă precum Universitatea Craiova, cazul lui Marian Danciu.

De asemenea, foştii jucători U21, Screciu, Markovic şi Cîmpanu n-au fost nici ei valizi în cantonamentul din Austria. Screciu şi Cîmpanu au ratat toată pregătirea din vară şi aşa se va întâmpla şi cu prima parte a sezonului, primul fiind la o clinică din Madrid, în timp ce Markovic a fost utilizat numai 20 de minute într-un meci amical, devenind indisponibil.

Nici finlandezul Pyry Soiri n-a prins pregătirea şi oricum este pe lista de transferuri, în timp ce Nicuşor Bancu şi Anzor Mekvabişvili au fost la Euro. Dintre cei 4 jucători aduşi în vara aceasta, numai portarul Silviu Lung junior a prins toată perioada de pregătire.

În acest timp, medicul Universităţii Craiova, Claudiu Stamatescu, nu i-a avut sub observaţie pe jucătorii echipei, el făcând parte din staff-ul lui Edi Iordănescu la echipa naţională.

 „Am vrut să aibă volum de joc jucătorii pe care urmează să-i folosesc la început, dar din păcate n-am putut gestiona cum trebuie această perioadă, pentru că au intervenit accidentări. Jucătorii noi au puţine antrenamente. Nu este uşor începutul, pentru că nu avem toţi jucătorii disponibili, dar vom încerca să-i avem cât mai proaspeţi şi mai omogeni pe cei pe care îi vom avea la dispoziţie pentru a începe campionatul şi competiţiile europene” a declarat Costel Gâlcă, după stagiul din Austria.

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×