Costel Gâlcă, dezamăgit de parcursul Universităţii Craiova: „Mă aşteptam la altceva”. Ce obiective are Elvir Koljic

Constantin Gâlcă la startul meciului de fotbal dintre FC CFR 1907 Cluj si Universitatea Craiova, contând pentru Superliga Superbet, desfășurat pe Stadionul Dr.Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, duminică 28 iulie 2024. © FOTO: Flaviu BUBOI/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

După ce Universitatea Craiova a adunat numai două puncte din ultimele patru meciuri, antrenorul Costel Gâlcă s-a declarat dezamăgit de acest parcurs, având alte aşteptări de la elevii săi, mai ales în condiţiile obiectivului declarat: câştigarea titlului.

„Aveam aşteptări mai mari pentru meciurile din ultima vreme, să fi scos mai multe puncte, dar am avut fluctuaţii foarte mari în joc. Mă aşteptam la altceva, să arătăm altfel la Cluj, cu atitudine din prima repriză, dar nu a fost aşa, am fost o echipă largă, pe construcţie nu am putut face conexiuni între linii, să ajungem la poartă.

În repriza a doua nu am jucat mai bine, dar am avut o atitudine mai bună şi am reuşit să avem ocazii. Greşelile individuale apar când spaţiile sunt prea mari, când nu ne coordonăm în presing, la fazele fixe.

Nu suntem atât de omogeni, unii jucători au venit după accidentări, trebuie să demonstrăm prin rezultate şi joc că vrem să ne batem la titlu. Nu mă ascund că trebuie să facem nişte paşi pentru a lupta la titlu, să îmbunătăţim jocul. Trebuia să avem mai multe puncte, cu puţin noroc. Indiferent de situaţie, trebuie să jucăm bine şi să câştigăm, pentru că lotul este numeros, avem de unde alege” a declarat Costel Gâlcă.

Gâlcă nu poate miza pe Paradela, Mekvabişvili şi Lukic în meciul cu Slobozia

Universitatea Craiova joacă luni, de la ora 21.00, cu Unirea Slobozia, pe arena „Ion Oblemenco”, în cadrul etapei a 11-a a Superligii. Pentru acest meci, Costel Gâlcă nu poate conta pe Luis Paradela, suspendat, pe Anzor Mekvabişvili şi Jovo Lukic, accidentaţi, iar Cicâldău ar putea primi câteva minute, aşa cum ProSport a anunţat.

„Va fi un meci destul de dificil, Slobozia este o echipă agresivă, cu intensitate bună, caută spaţiile în spatele liniei defensive adverse, ajung repede la finalizare cu 3-4 jucători, se repliază bine după o tranziţie pozitivă, important este să stăm compacţi, să avem echilibru defensiv, să avem o organizare bună pe construcţie, să găsim spaţiile între linii.

Mă gândesc la victorie, la un meci bun, să avem o prestaţie solidă, să nu primim gol, pentru că o să marcăm. Avem nevoie să intre puţin săptămâna viitoare Jovo Lukic, să vedem dacă Cicâldău poate fi în lot pentru acest meci şi să joace câteva minute, Screciu a reintrat recent. Paradela e suspendat şi Anzor nu e apt. În ziua de azi nu există favorită, trebuie să demonstrezi pe teren, să iei fiecare meci serios, cu atitudine” a declarat Costel Gâlcă.

Publicat: 27 09. 2024, 15:31
Actualizat: 27 09. 2024, 15:39